Burleanu a comentat decizia neaşteptată a lui Lucescu Jr: "Ce poţi să îţi doreşti mai mult?". Ce spune de VAR şi de Clinceni-FCSB
23.04.2019, 23:43Prezent în studioul Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit despre cele mai fierbinţi subiecte din fotbalul românesc.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Şeful Federaţiei a comentat declaraţiile lui Lucescu Jr, care a declarat că nu va mai fi vreodată selecţionerul României, dar a abordat şi tema VAR-ului sau eventualul conflict de interese dintre FCSB şi Clinceni.
Răzvan Lucescu a scris istorie în Grecia. Tehnicianul român a reușit să câștige titlu cu PAOK, acesta fiind primul după o pauză de 34 de ani pentru echipa din Salonic. Fără îndoială, în acest moment tehnicianul este omul momentului în fotbalul românesc, iar declaraţia sa, potrivit căreia nu se va mai întoarce vreodată la naţională, a stârnit polemici.
Răzvan Burleanu a părut că nu înţelege atitudinea lui Răzvan, deşi acesta a explicat că decizia sa ţine în principal de faptul că structura sa nu e potrivită cu cea de selecţioner, unde nu are suficiente pârghii pentru a construi o formaţie aşa cum îşi doreşte.
"E decizia lui Răzvan, e o decizie personală, de ce să aibă o problemă fotbalul românesc? Unde ar fi problema noastră? Noi stăm aici şi luptăm ca să schimbăm lucrurile.
Indiferent de provocările pe care le avem, un bun român stă şi luptă pentru a schimba lucrurile. Eu, dacă aş fi fost antrenor, mi-aş fi dorit cu orice preţ să antrenez echipa naţională. Ce poţi să îţi doreşti mai mult, ca antrenor, dacă nu să antrenezi prima reprezentativă?", a spus Burleanu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
VAR-ul nu va fi introdus din sezonul viitor al Ligii 1
Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a anunţat că sistemul VAR ar putea fi implementat în Liga 1 abia din sezonul 2020-2021. Gino Iorgulescu a declarat că primul pas care trebuie făcut este ca arbitrii să urmeze cursuri de specializare.
Tehnologia VAR a fost introdusă în Liga Campionilor din fazele eliminatorii ale acestui sezon. Sistemul este prezent şi în ligile de top din Germania, Spania şi Italia şi lucrurile au mers în direcţia dorită, în sensul în care arbitrii nu au mai influenţat rezultatele finale.
Răzvan Burleanu se declară un partizan al ideii şi promite că FRF va ţine o parte din costuri, însă a explicat de ce nu crede că tehnologia video este un proiect de viitor.
"Consideraţi că VAR-ul e un proiect de viitor? Eu nu cred aşa. VAR-ul ţine de prezent, e o realitate. Uitaţi-vă la Manchester City - Tottenham, altul ar fi fost rezultatul. În urmă cu câţiva ani cine s-ar fi gândit la asta? Sau la aplicaţiile de mobil sau la faptul că există maşini fără şofer. Astfel se mişcă tehnologia. Eu sunt un susţinător al implementării VAR-ului, nu mă înţelegeţi greşit. Dar trebuie văzut şi care sunt costurile. Sunt atâtea competiţii pe care le-am creat şi care necesită bani. Avem o pătură care e scurtă. Oricum am trage de ea, rămâne o parte a corpului descoperită. Noi suntem pregătiţi să co-finanţăm proiectul VAR, deşi Liga are mai multe surse de venituri decât noi. Noi, ca Federaţie, suntem dispuşi să co-finanţăm introducerea analizei video", a mai spus Burleanu.
Clinceni, echipa lui Becali?
Din informaţiile Digi Sport, omul de afaceri a preluat echipa de liga a doua, Academica Clinceni anul trecut. Becali a profitat de relaţiile bune pe care le are cu ilfovenii, iar motivul pentru care investeşte la noul club este unul clar.
Strategia lui Becali e simplă: acesta doreşte să ruleze la Clinceni jucătorii care nu au loc la FCSB, pentru ca fotbaliştii să adune minute şi experienţă. Asta nu înseamnă că FCSB 2, echipa din liga a treia, se va desfiinţa.
De notat că s-a zvonit chiar că Academica Clinceni e soluţia de rezervă a lui Becali, dacă va pierde procesul cu Armata în cazul plătirii prejudiciului aferent folosirii mărcii.
Acum, Clinceni e virtual promovată în Liga 1, ceea ce ar putea crea un conflict de interese. Burleanu a vorbit despre această speţă şi garantează că, dacă lucrurile stau aşa, cele două formaţii nu vor putea evolua concomitent în Liga 1.
"Dacă se dovedeşte că avem acelaşi patron, regulamentele FRF sunt clare. Dar dacă nu reuşeşti să demonstrezi acest lucru... Ştim deja despre împrumuturile dintre FCSB şi Astra, aşteptăm şi noi această soluţionare, e pe rol. Din informaţiile pe care le avem, nu există o legătură între FCSB şi Clinceni", a concluzionat Burleanu.
Etichete: razvan lucescu , razvan burleanu , var liga 1 , burleanu lucescu jr , fcsb clinceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...