Vrea cu orice preț să plece la PSG și a anunțat că nu se mai prezintă la antrenamente! Reacția categorică a clubului
articol scris de Digi Sport30.08.2023, 12:46
Randal Kolo Muani (24 de ani) este principala țintă a celor de la PSG, pe finalul acestei perioade de transferuri. Atacantul, la rândul său, vrea să meargă la campioana din Ligue 1 cu orice preț.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Kolo Muani nu se mai antrenează cu Frankfurt și vrea neapărat să se transfere la PSG: ”Reacția lui e greșită”
Internaționalul francez i-a anunțat pe cei de la Eintracht Frankfurt că nu se mai prezintă la antrenamente, dacă nu este lăsat să se transfere la PSG în această fereastră de mercato. Răspunsul clubului nu s-a lăsat mult așteptat.
Markus Krosche, directorul sportiv al celor de la Frankfurt, a transmis că, în urma deciziei sale, fotbalistul va fi lăsat în afara lotului pentru meciul cu Levski Sofia, din manșa secundă a play-off-ului Conference League, programat joi.
”Am ajuns să-l cunoaștem pe Randal diferit și să-i cunoaștem adevăratul caracter. Momentan se revarsă multe asupra lui și acesta este rezultatul presiunii. Reacția lui este greșită, i-am lămurit pe el și pe cei din jurul său de toate efectele.
Vom juca meciul împotriva lui Levski Sofia fără el. Pentru noi este clar: comportamentul nu are nicio influență asupra activităților de transfer. Meciul cu Sofia este important acum, e prioritatea clubului. Echipa noastră este una de înaltă calitate și este pe deplin concentrată pe meciul de mâine”, a spus Krosche, potrivit site-ului oficial al clubului.
PSG trebuie să plătească 100.000.000€ pentru Randal Kolo Muani
Gruparea de pe Parc des Princes a făcut mai multe oferte pentru Kolo Muani, dar Eintracht Frankfurt le-a refuzat pe toate.
Potrivit anunțului făcut de jurnalistul neamț Florian Plettenberg pe Twitter, Eintracht nu îl va ceda pe internaționalul francez pentru mai puțin de 100 de milioane de euro, sumă care trebuie achitată pe loc.
În același timp, PSG nu vrea să plătească o sumă de nouă cifre în schimbul atacantului. Rămâne de văzut dacă cele două părți vor ajunge la un numitor comun, iar de luat în calcul este că perioada de mercato se încheie în Ligue 1 și Bundesliga la 1 septembrie, 00:00.
Kolo Muani și-a început cariera la juniorii celor de la Nantes, iar în sezonul 2018/2019 a făcut pasul la echipa mare. A reușit să se impună în ediția imediat următoare.
În vara anului trecut s-a transferat la Eintracht Frankfurt, echipă cu care a ajuns în finala Cupei Germaniei și pe locul 7 in Bundesliga. Muani a reușit în total 23 goluri și 17 pase decisive în 46 de meciuri.
De asemenea, Kolo Muani este internațional francez și a jucat inclusiv în finala Cupei Mondiale din Qatar.
- 80 de milioane de euro este cota de piață a lui Kolo Muani, potrivit Transfermarkt.
Etichete: psg , eintracht frankfurt , randal kolo muani , transfer kolo muani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...