Thomas Tuchel vrea să scape de un star din lotul lui Bayern Munchen. Ultimatumul primit de fotbalist
articol scris de Digi Sport01.04.2023, 18:30
Thomas Tuchel (49 de ani) a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane și jumătate cu Bayern Munchen, imediat după ce Julian Naegelsmann a fost demis.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul german vrea să schimbe fața clubului bavarez, iar pentru a face acest lucru este gata să renunțe la mai mulți jucători importanți din lot.
Thomas Tuchel nu îl mai vrea pe Serge Gnabry
Potrivit celor de la Fichajes, Thomas Tuchel i-a dat un ultimatum lui Serge Gnabry (27 de ani).
Chiar dacă atacantul a semnat recent un contract nou cu bavarezii, scadent în vara anului 2026, noul antrenor ar vrea să renunțe la acest pentru a aduce un alt jucător de atac. Printre fotbaliștii doriți de neamț sunt Harry Kane și Mason Mount.
Conform sursei citate, Thomas Tuchel i-a transmis lui Serge Gnabry că derby-ul cu Borussia Dortmund și ”dubla” din UEFA Champions Leauge cu Manchester City vor fi decisive pentru viitorul său la Bayern Munchen.
În acest sezon, fotbalistul german a jucat în 36 de partide pentru bavarezi, reușind să marcheze 12 goluri și să ofere 11 pase decisive.
- 55 de milioane de euro este cota de piață a lui Serge Gnabry, potrivit transfermakrt.com.
Tuchel vrea un fost jucător la Bayern
Thomas Tuchel a început treaba la Bayern Munchen, iar antrenorul german își conturează deja lista de achiziții pentru perioada de vară. Lista tehnicianului german începe cu un jucător de la Chelsea, pe care tehnicianul l-a avut sub comandă până anul trecut.
Este vorba despre Mason Mount (24 de ani), un fotbalist crescut de Chelsea. În perioada petrecută pe Stamford Bridge, Thomas Tuchel a rămas impresionat de mijlocașul englez, iar acum îl vrea alături de el la Bayern.
Potrivit The Times, se așteaptă ca nemții să facă o ofertă pentru Mount, fotbalistul în schimbul căruia Chelsea solicită nu mai puțin de 55 de milioane de euro. Rămâne de văzut dacă cele două cluburi vor ajunge la un acord pentru jucătorul care mai are contract cu londonezii până în vara anului 2024.
- 65 de milioane de euro este cota de piață a lui Mason Mount, potrivit Transfermarkt.com
Etichete: bayern munchen , thomas tuchel , gnabry
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...