Surpriză! Cel mai nou nume apărut pe lista înlocuitorilor lui Thomas Tuchel la Bayern Munchen
articol scris de Digi Sport04.05.2024, 17:47
După ce antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi a anunţat că va rămâne selecţionerul Austriei după EURO 2024, bavarezii au în vedere alţi doi sau trei antrenori, printre care se află şi numele spaniolului Julen Lopetegui.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cotidianul Bild a relatat în ediţia sa de sâmbătă că directorul sportiv al lui Bayern, Max Eberl, analizează dacă tehnicianul spaniol, în vârstă de 57 de ani, ar putea fi succesorul lui Thomas Tuchel în sezonul viitor.
Julen Lopetegui este cel mai nou nume apărut pe lista înlocuitorilor lui Thomas Tuchel la Bayern Munchen
Lista de posibili candidaţi ai lui Eberl îi mai cuprinde pe Roger Schmidt (57 ani), antrenorul lui Benfica Lisabona, şi pe Erik ten Hag (54 ani), antrenorul lui Manchester United.
Postul de televiziune Sky a anunţat şi el că Bayern l-a contactat pe Lopetegui pentru a discuta despre disponibilitatea sa de a prelua echipa germană.
Tehnicianul spaniol a antrenat-o pe Wolverhampton, din Premier League, din noiembrie 2022 până în august anul trecut, iar de atunci este liber de contract.
Lopetegui a mai pregătit naţionala Spaniei în perioada 2016-2018, pe Real Madrid timp de patru luni şi pe Sevilla între 2019 şi 2020, potrivit Agerpres.
Bayern Munchen a fost refuzată de trei antrenori
Conform presei germane, proritatea lui Bayern a fost Xabi Alonso, însă spaniolul, aflat în contract cu Bayer Leverkusen până în 2026, a pus capăt zvonurilor, anunţând la sfârşitul lui martie că va rămâne în sezonul viitor pe banca lui Leverkusen, care între timp şi-a asigurat câştigarea campionatului.
Tot potrivit presei, Bayern s-a gândit apoi la selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann, care a fost demis de conducerea clubului bavarez la sfârşitul lunii martie 2023. Însă la mijlocul lui aprilie Nagelsmann şi-a prelungit contractul cu naţionala până la Cupa Mondială din 2026.
Rangnick, artizanul ascensiunii lui RB Leipzig, pe care a antrenat-o de două ori între 2015 şi 2019, a explicat că refuzul său nu este o respingere a lui FC Bayern, ci o decizie pentru sa.
Tuchel a fost obligat de conducerea lui Bayern să renunţe la funcţie în vara lui 2024, cu douăsprezece luni mai devreme decât era prevăzut, după o serie de rezultate slabe obţinute în februarie.
Bayern va juca pe 8 mai împotriva lui Real Madrid, în deplasare, în manşa a doua a semifinalelor Ligii Campionilor. Cele două echipe au remizat în tur, 2-2.
Etichete: bayern munchen , julen lopetegui , thomas tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...