"S-ar potrivi perfect!". Fostul antrenor al lui Haaland, indicii despre viitoarea destinație a atacantului
28.05.2020, 08:01Erling Haaland (19 ani) a atras atenția marilor cluburi europene după transferul la Borussia Dortmund și forma excelentă arătată pentru formația din Bundesliga.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Deși evoluează la clubul din Germania doar de la începutul acestui an, mai multe cluburi importante sunt interesate de Haaland, astfel că nu ar fi exclus ca atacantul să plece din Bundesliga după doar șase luni.
Jesse Marsch, cel care l-a antrenat pe nordic la RB Salzburg, a vorbit despre calitățile acestuia și spune că Liverpool ar fi o echipă care i s-ar potrivi foarte bine.
"Va continua să joace bine la Dortmund, însă nu sunt sigur cât va mai rămâne acolo. Are potențialul de a deveni unul dintre cei mai buni jucători din lume, fără îndoială. Liverpool ar fi norocoasă să aibă un jucător ca el.
Nu va fi ieftin, însă adoră acest stil exploziv de joc, cu spații libere și agresivitate. S-ar potrivi perfect stilului de joc de la Liverpool", a declarat Marsch, pentru liverpoolecho.co.uk.
Erling Haaland s-a accidentat în Der Klassiker
Momentul în care Haaland s-a accidentat nu este unul clar, însă L'Equipe sugerează că problemele puștiului care a impresionat fotbalul european ar fi apărut în minutul 68 al derby-ului cu Bayern Munchen, scor 0-1.
Atunci, nordicul se afla în cercul de la centrul terenului și s-a ciocnit de arbitrul partidei, Tobias Stieler. Deși, pe moment, nu a părut să aibă probleme, Haaland a început să șchioapete, iar trei minute mai târziu a fost înlocuit.
De altfel, partida cu Bayern Munchen a fost a treia disputată de Haaland în 10 zile. Atacantul a fost integralist în victoriile cu Schalke (4-0) și VfL Wolfsburg (2-0), iar în eșecul cu Bayern (0-1) a fost schimbat după 71 de minute.
"Nu cred că va lipsi mult. A suferit o accidentare la genunchi, dar încă nu știm exact despre ce este vorba", a anunțat antrenorul Lucien Favre, la scurt timp după meci.
După derby-ul cu Bayern Munchen, Haaland a rămas cu 13 goluri marcate pentru Borussia Dortmund în primele sale 14 meciuri jucate.
Etichete: liverpool , borussia dortmund , rb salzburg , jesse marsch , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...