Primul jucător care și-ar dori să plece de la Bayern din cauza lui Thomas Tuchel
articol scris de Digi Sport19.02.2024, 12:57
Situația de la Bayern Munchen devine una din ce în ce mai tensionată.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
După ce au înregistrat 3 înfrângeri consecutive (0-3 cu Bayer Leverkusen, 0-1 cu Lazio și 2-3 cu Bochum), ”Bavarezii” și-au periclitat șansele la câștigarea titlului de campioană în Bundesliga în acest sezon. Astfel, în acest context, postul lui Thomas Tuchel (50 de ani) se ”clatină” tot mai mult.
Pe fondul acestor insuccese suferite în ultima vreme, relația dintre tehnicianul campioanei Germaniei și jucătorii săi a început să se deterioreze.
De altfel, potrivit ultimelor vești din presa germană, se pare că un fotbalist ”cu ștate vechi” chiar și-ar dori să părăsească formația din Bavaria în vara viitoare din cauza relației tensionate pe care o are cu Thomas Tuchel.
Joshua Kimmich și-ar dori să plece de la Bayern din cauza relației cu Thomas Tuchel
Potrivit ziarului german Bild, Joshua Kimmich (29 de ani), mijlocașul central al lui Bayern Munchen și unul dintre cei mai vechi jucători din lotul echipei bavareze, ar lua în calcul să plece de la campioana Germaniei în vară din cauza relației proaste pe care o are cu tehnicianul Thomas Tuchel.
Chiar dacă ar exista o tensiune între Kimmich și Tuchel, mijlocașul german a fost folosit constant în ”primul 11” al lui Bayern (a jucat 26 de meciuri în actuala stagiune).
- până în vara anului 2025 mai are Kimmich contract valabil cu Bayern Munchen
Sursa citată anterior scrie că situația lui Kimmich este urmărită îndeaproape de Barcelona, care și-a manifestat deja interesul în ultima perioadă de mercato de vară pentru transferul mijlocașului german.
Transferat în vara anului 2015 de la Stuttgart pentru 8,5 milioane de euro, Joshua Kimmich s-a impus rapid la Bayern Munchen. La actuala campioană a Germaniei, mijlocașul a jucat 373 de meciuri pentru ”Bavarezi”, a marcat 41 de goluri și a furnizat 100 de pase decisive.
- 75 de milioane de euro este cota de piață a lui Joshua Kimmich, potrivit Transfermarkt
Etichete: bayern munchen , joshua kimmich , thomas tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...