Ofertă uriașă pentru Kingsley Coman, după ce a decis că vrea să plece de la Bayern
articol scris de Digi Sport27.08.2024, 13:07
Kingsley Coman (28 de ani) a decis să plece de la Bayern în perioada de mercato a verii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Internaționalul francez a devenit rezervă odată cu sosirea lui Michael Olise și vrea să plece de sub comanda lui Vincent Kompany. La nici măcar 24 de ore de la decizie, a venit deja o primă ofertă pentru extrema stângă.
Al-Hilal a făcut o ofertă pentru Kingsley Coman
Potrivit anunțului făcut de jurnalistul Fabrizio Romano pe Twitter, Al-Hilal a trimis o ofertă pentru Coman, pe care italianul specializat în transferuri a descris-o drept "uriașă".
De Coman mai este interesată și Barcelona, dar catalanii au probleme cu banii și nu pot concura cu saudiții în cazul în care se ajunge la o licitație.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Kingsley Coman.
Kingsley Coman a ratat nașterea copilului doar ca să fie lăsat pe banca de rezerve la EURO
Galerie Foto
Coman a fost pus într-o situație foarte delicată, după ce a aflat că soția sa se pregătește să nască chiar în apropierea meciului Franța - Belgia, din optimile EURO 2024.
Atacantul e căsătorit cu Sabrina Duvad, pe care a cunoscut-o în 2019, într-o vacanță în Mykonos. Tânăra de 30 de ani este originară din Suedia și a născut al doilea ei copil.
Inițial, pe 28 iunie, s-a scris că jucătorul lui Bayern va zbura de urgență în Suedia, pentru a-i fi aproape partenerei sale. Așa, ar fi avut timp să se întoarcă în Germania până pe 30 iunie.
Însă, nașterea s-a amânat tocmai până pe ziua meciului, iar Coman a decis să nu mai plece și să își reprezinte țara la Campionatul European.
Așadar, Coman a ratat nașterea celui de-al doilea copil cu Duvad, iar cu Belgia a rămas pe bancă tot meciul. Fotbalistul mai are doi copii dintr-o relație anterioară, tot cu un model, Sephora Goignan, de 28 de ani.
Galerie Foto
Etichete: bayern , al hilal , kingsley coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...