O echipă din Bundesliga a schimbat antrenorul, după patru meciuri fără victorie
articol scris de Digi Sport29.11.2021, 16:13
Conducerea clubului Hertha Berlin l-a demis pe antrenorul maghiar Pal Dardai, în condițiile în care echipa are patru meciuri consecutive fără victorie în Bundesliga și ocupă locul 14.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tayfun Korkut, noul antrenor de la Hertha
Pal Dardai, în vârstă de 45 ani, şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de jucător la Hetha (1997-2011). Fost selecţioner al Ungariei (2014-2015), el şi-a încheiat acum al doilea mandat la cârma grupării berlineze, pe care a mai antrenat-o între 2015 şi 2019.
Hertha Berlin a precizat, totodată, că turcul Tayfun Korkut va prelua conducerea tehnică a echipei până la finalul actualei ediţii din Bundesliga.
Clubul din capitala Germaniei traversează un început de sezon dificil, în ciuda unor investiţii importante, de circa 300 milioane euro, făcute în ultimii trei ani de acţionarul majoritar Lars Windhorst.
Hertha se află acum pe locul 14 în clasament, la un punct de locul de baraj pentru evitarea retrogradării, după ce sâmbătă a remizat pe teren propriu cu FC Augsburg (1-1).
Fostul internaţional turc Tayfun Korkut (47 de ani), născut în Germania, a mai antrenat anterior formaţiile Hannover 96, VfB Stuttgart şi Bayer Leverkusen.
Etapa a 14-a din Bundesliga este programată în perioada 3-5 decembrie, iar Digi Sport va transmite cele mai importante meciuri.
Etichete: antrenor , hertha berlin , pal dardai , tayfun korkut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...