Mourinho e gata să revină și și-a ales campionatul. Unul în care nu a mai antrenat până acum
10.04.2019, 14:36Demis de la Manchester United în decembrie, Jose Mourinho (56 de ani) a lăsat să se înţeleagă că ar fi interesat să preia o echipă din campionatul Germaniei. Meciurile din Bundesliga se văd ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
"Bundesliga este o competiţie pasionantă. Echipele de la mijlocul clasamentului au evoluţii tot mai bune şi favorizează existenţa unei frumoase competiţii. Stadioane complete, organizare excelentă, Bundesliga era foarte interesantă", a declarat Mourinho pentru Sport Bild.
Totuşi, "The Special One" nu ar vrea deocamdată să ajungă la Bayern Munchen. "Bayern este un club uriaş. Sincer, sper că Niko Kovac îşi va păstra postul, a muncit mult pentru a ajunge aici".
Manchester United s-a despărţit în decembrie de tehnicianul portughez. Venit în 2016, Mourinho a câştigat cu Manchester United Europa League, însă nu a reuşit să obţină titlul în Premier League.
Mourinho, ofertat din Serie A
Presa din Italia a scris, recent, că Jose Mourinho ar putea reveni în Serie A în sezonul viitor. Sky Sports susţine că antrenorul portughez a fost contactat de AS Roma pentru a-i prelua pe capitolini din stagiunea următoare.
Mourinho a anunţat deja că e gata să antreneze din nou în vară, iar Roma nu e singura variantă a sa din Italia.
Lusitanul ar fi şi pe lista echipei cu care a cucerit "tripla" istorică în 2010, Inter. Jurnaliştii italieni susţin că Mourinho ar accepta să-şi reducă şi pretenţiile salariale pentru a ajunge pe Giuseppe Meazza, de la zece la opt milioane de euro pe sezon.
Etichete: jose mourinho , bayern munchen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...