Manuel Neuer, pe urmele lui Oliver Kahn! Ce contract este gata să semneze portarul lui Bayern
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 12:23
Manuel Neuer (35 de ani) apără poarta lui Bayern Munchen în 2011, iar marele goalkeeper german nu are de gând să își încheie cariera prea curând.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Manuel Neuer, pe urmele lui Oliver Kahn! Ce contract este gata să semneze portarul lui Bayern
Actualul contract al lui Neuer cu Bayern Munchen expiră la finalul stagiunii 2022/2023, însă cele două părți au început deja negocierile pentru prelungirea înțelegerii, anunță Daily Mail, care citează Sport 1.
Sursa citată precizează că "discuțiile avansează mai rapid decât era de așteptat", iar Manuel Neuer poate semna în viitorul apropiat un contract valabil până în iunie 2025, când portarul va avea 39 de ani. Aceeași vârstă o avea și Oliver Kahn, un alt portar de legendă al lui Bayern, în momentul în care s-a retras, în 2008.
Desemnat de două ori cel mai bun fotbalist al anului în Germania, Manuel Neuer a fost inclus adesea în topurile celor mai buni portari din lume, de-a lungul carierei de la Bayern cucerind numeroase trofee, precum două Ligi ale Campionilor, nouă titluri în Bundesliga sau două Supercupe ale Europei.
Campionul mondial cu Germania din 2014 a strâns până acum 450 de meciuri la Bayern Munchen, în 218 dintre acestea reușind să-și mențină poarta intactă. Neuer se află pe locul 12 în clasamentul all-time al prezențelor de la formația bavareză, însă, dacă își va prelungi înțelegerea, are șanse foarte mari să intre în top 10.
Ierarhia este condusă de Sepp Maier (661 de meciuri), iar în top 10 se află un singur jucător activ - Thomas Muller, locul 3, cu 599 de meciuri în tricoul lui Bayern.
Manuel Neuer, nominalizat la Yashin Trophy 2021, premiu acordat celui mai bun portar
Gala pentru Balonul de Aur 2021 este programată luni, 29 noiembrie, la Théâtre du Chatelet (Paris). Pe lângă titlul de cel mai bun jucător al anului, France Football va acorda și un premiu pentru cel mai bun portar. Iată care sunt nominalizările:
- Gianluigi Donnarumma (Italia / AC Milan, PSG)
- Ederson (Brazilia / Manchester City)
- Kasper Schmeichel (Danemarca / Leicester)
- Edouard Mendy (Senegal / Chelsea)
- Thibaut Courtois (Belgia / Real Madrid)
- Keylor Navas (Costa Rica / PSG)
- Emiliano Martinez (Argentina / Aston Villa)
- Manuel Neuer (Germania / Bayern)
- Jan Oblak (Slovenia / Atletico Madrid)
- Samir Handanovic (Slovenia / Inter)
Etichete: bayern , bundesliga , manuel neuer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...