Mane, apreciat de o legendă a lui Liverpool, după ce s-a înțeles cu Bayern Munchen: ”Mulțumesc, Sadio”
articol scris de Digi Sport18.06.2022, 14:52
Sadio Mane (30 de ani) pleacă în această vară de la Liverpool și se va alătura lotului celor de la Bayern Munchen, campioană în ultima ediție a Bundesligii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liverpool și Bayern Munchen au ajuns la un acord pentru transferul lui Sadio Mane, vineri. Mutarea a fost deja confirmată de conducerea clubului bavarez.
Sadio Mane, apreciat de Jamie Carragher, după ce s-a înțeles cu Bayern Munchen
Legendă a lui Liverpool, Jamie Carragher (44 de ani), nu îl condamnă pe Sadio Mane pentru decizia de a pleca de pe Anfield, ci îl apreciază pentru realizările în tricoul echipei favorite.
”Ușor de întreținut, performanță ridicată și niciodată accidentat! Trofee și goluri din belșug, o adevărată legendă a lui Liverpool. Mulțumesc, Sadio!”, a scris Carragher, pe Twitter.
În șase sezoane la Liverpool, Sadio Mane a strâns 269 de jocuri și a reușit 120 de goluri și 48 de pase decisive.
Sadio Mane ajunge la Bayern Munchen
"Cormoranii" au refuzat până acum prima ofertă pentru senegalez, pe care au considerat-o "o glumă". Bayern a oferit inițial 27 de milioane de euro + alte 8 sub formă de bonusuri de performanță.
Acum, Bayern a fost de acord să plătească pentru transfer suma de 32 de milioane de euro. Cu tot cu bonusuri, transferul lui Sadio Mane la Liverpool va ajunge la suma de 40 de milioane de euro.
Înțelegerea dintre cele două părți s-a parafat vineri, când oficialii celor două cluburi s-au întâlnit în Anglia. Înainte de a fi de acord cu plecarea lui Sadio Mane de la Liverpool, antrenorul Jurgen Klopp a vrut să-și asigure serviciile lui Darwin Nunez (22 de ani), atacantul sosit de la Benfica.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Sadio Mane, conform Transfermarkt.
Etichete: liverpool , bayern munchen , sadio mane , jamie carragher
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...