Lovitură de teatru! Decizia luată de Bayern Munchen în privinţa lui James Rodriguez
15.11.2018, 20:05Deşi acum câteva săptămâni transferul definitiv al lui James Rodriguez de la Real Madrid la Bayern Munchen era dat ca sigur, lucrurile s-au schimbat, iar Kicker anunţă că bavarezii nu vor activa clauza de cumpărare a columbianului, la finalul împrumutului de 2 ani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După eşecul din derby-ul cu Borussia Dortmund, scor 2-3, preşedintele Uli Hoeness a anunţat că, în vară, urmează o schimbare a liniilor la Bayern. Sursa citată precizează că James nu mai este bine văzut, din cauza prestaţiilor sale neconvingătoare, dar şi a conflictului cu antrenorul Niko Kovac, astfel că viitorul său la campioana din Bundesliga este, în cel mai bun caz, incert.
Pentru transferul definitiv al golgheterului Cupei Mondiale din 2014, Bayern trebuie să plătească 42 de milioane de euro, o investiţie care nu se justifică, ţinând cont de ceea ce a oferit sud-americanul, mai ales în acest sezon.
James s-a accidentat şi va lipsi câteva săptămâni
În plus, columbianul are şanse mici să-i facă pe oficialii lui Bayern să se răzgândească. S-a accidentat la genunchi şi va fi indisponibil câteva săptămâni.
"Vești proaste! James Rodriguez a suferit o leziune a ligamentelor externe de la genunchiul stâng, la un antrenament", este comunicatul postat de Bayern.
Fotbalistul de 27 de ani a fost examinat de doctorul clubului, Hans-Wilhelm Muller-Wohlfahrt, care i-a imobilizat genunchiul, iar jucătorul va trebui să-l țină în acest fel timp de zece zile. Abia apoi va începe recuperearea.
Juventus încearcă să-l transfere pe James Rodriguez
Juventus continuă să urmărească pista James Rodriguez, iar campioana Italiei vrea să profite de neînţelegerile dintre columbian şi antrenorul bavarezilor, Niko Kovac.
O eventuală trecere a mijlocaşului ofensiv la formaţia bianconera ar putea fi facilitată şi de faptul că agentul său, Jorge Mendes, are o relaţie foarte bună cu şefii italienilor, lucru confirmat de transferurile lui Joao Cancelo și Cristiano Ronaldo la liderul din Serie A.
Etichete: real madrid , bayern munchen , james rodriguez , transfer james rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...