Klopp pregătește o nouă lovitură pentru fosta sa echipă. Suma uriașă pusă în joc pentru un puști de 19 ani
03.05.2018, 22:46Jurgen Klopp a pus din nou ochii pe un jucător de la fosta sa echipă, Borussia Dortmund. Antrenorul lui Liverpool e un mare fan al starului în devenire Christian Pulisic, pentru care a mai "licitat" de două ori, dar l-a ratat de fiecare dată.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Acum, antrenorul finalistei Champions League speră ca a treia tentativă să fie cu noroc. Prima dată a încercat să-l transfere în 2016, dar oferta de 12,5 milioane de euro a fost refuzată. Între timp, prețul său a explodat, iar Liverpool va trebui să scoată din buzunar cel puțin 60 de milioane de euro, deși americanul are doar 19 ani.
Întrebat despre posibila ofertă a "cormoranilor", președintele celor de la Dortmund, Michael Zorc, s-a rezumat să spună: "Sunt în permanentă legătură cu Jurgen Klopp, dar nu știu nimic despre asta".
Americanul este un jucător polivalent, putând juca atât ca aripă, cât și în zona centrală a atacului. În acest sezon, noua senzație a Borussiei are 7 pase de gol în 40 de meciuri oficiale, iar conform transfermarkt, valoarea sa de piață este de 45 de milioane de euro.
În această iarnă a mai fost dorit și de granzii din Premier League, Manchester United și de Arsenal, chiar șeful departamentului de scouting al "tunarilor" monitorizându-l.
Celălalt tânăr star al Borussiei, Jadon Sncho, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Pulisic: "Atunci când joacă, totul pare ușor, și normal. Vreau să fiu și eu așa. E doar cu doi ani mai amare decât mine, dar ceea ce a realizat cu naționala Statelor Unite în ciuda presiunii uriașe asupra sa, este o inspirație pentru mine", a spus Sancho.
Pulisic a avut un debut fulminant și pentru selecționata Statelor Unite, pentru care a marcat 9 goluri în 20 de selecții și este descris drept "primul superstar american".
După plecările lui Dembele și Aubameyang, Pulisic a devenit bijuteria coroanei pentru Borussia Dortmund, care trage tare de el să accepte o nouă ofertă de prelungire a contractului, scadent peste doi ani. Și Bayern Munchen stă la pândă. Bavarezii îl doresc ca și înlocuitor pentru unul dintre posturile din atac, ocupate de Ribery sau Robben.
Etichete: liverpool , arsenal , bayern , manchester , pulisic liverpool , pulisic , pulisic oferte , pulisic dortmund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...