Jerome Boateng a fost dat în judecată de fosta lui nevastă. Fotbalistul, acuzat de violență conjugală
07.09.2019, 14:07Jerome Boateng (31 de ani), fundașul celor de la Bayern Munchen, are probleme legale, după ce recent acesta trece printr-o perioadă proastă și din punct de vedere fotbalistic, în urma ratării transferului la Juventus. Germanul este implicat într-o anchetă, pentru presupuse violenţe contra fostei sale soţii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Parchetul din Munchen a confirmat, marţi, că fotbalistul este urmărit penal pentru comiterea faptei de agresiune periculoasă, îndreptată asupra partenerei sale, de aproape un an de zile.
''Din toamna anului 2018, parchetul din Munchen a deschis o procedură contra lui Jerome Boateng, pentru agresiune periculoasă. În urma unor anchete aprofundate, urmărirea în justiţie a demarat în 11 februarie 2019'', a declarat procurorul general Anne Leiding.
Cel care a fost campion mondial cu Germania în 2014 este vizat şi de o altă plângere, pentru presupuse violenţe comise în această vară, tot contra fostei soţii, cu care a trăit zece ani şi cu care are doi copii, a adăugat parchetul.
Avocații fundașului au explicat în presa germană că este vorba de o chestiune privată, și au numit acțiunile fostei neveste ale fotbalistului "acuzații fără probe"
Agerpres
Jerome Boateng, probleme la Bayern Munchen
Jerome Boateng a fost trimis de mai multe luni pe banca de rezerve a lui Bayern Munchen. Germanul şi-a pierdut locul de titular în echipa lui Nico Kovac, care preferă cuplul Niklas Sule - Lucas Hernandez, iar Boateng nu este deloc mulţumit cu postura de rezervă.
Mai mult decât atât, fundașul a fost lăsat în afara echipei naţionale de selecţionerul Joachim Low. Boateng a ratat un transfer la Juventus, în ultimele zile ale perioadei de transferuri încheiate recent.
Acesta a rămas la Bayern, în ciuda relaţiilor tensionate cu conducătorii clubului bavarez, în principal cu preşedintele Uli Hoeness, care l-a caracterizat ca fiind un ''corp străin'' la Bayern.
Etichete: ancheta , jerome boateng , proces , judecata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...