Inter, ofertă pentru un jucător de la Bayern în ultimele ore ale perioadei de transferuri
articol scris de Digi Sport31.01.2023, 21:12
Benjamin Pavard (26 de ani) și-a manifestat de câteva luni intenția de a pleca de la Bayern Munchen.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bayern a refuzat oferta lui Inter pentru Pavard
Între timp, bavarezii au primit o ofertă chiar în ultimele ore din perioada de mercato, potrivit publicației L'Equipe.
Inter, care caută un înlocuitor pentru Skriniar, a făcut oferta și i-a propus lui Pavard să joace pe postul de fundaș central, poziție cu care francezul e mai puțin obișnuit, însă pe care dorește să joace, așa cum a și precizat.
Numai că Bayern a refuzat să-l cedeze pe campionul mondial, după câteva ore de negocieri cu italienii. Ba mai mult, Bayern dorește să-i prelungească acordul și să-l folosească tot ca fundaș central. Totul după ce a fost adus Joao Cancelo pe postul de fundaș dreapta.
Pavard nu mai voia să joace la Bayern dacă mai era folosit fundaș dreapta
În urmă cu câteva săptămâni, Pavard își dorea să ajungă la Barcelona, care a intrat în negocieri, iar Real Madrid a intrat pe fir, numai că nu s-a concretizat nimic.
Pavard a fost campion mondial cu Franța, în 2018 și vicecampion mondial în 2022.
Contractul lui Pavard cu Bayern expiră în vara anului 2024.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Pavard, potrivit Transfermarkt.
- În acest sezon, Pavard a bifat 23 de meciuri oficiale pentru Bayern și 4 goluri.
Etichete: inter , bayern munchen , benjamin pavard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...