Video Încă un gol pentru Maxim! Românul a marcat pentru a treia oară în ultimele patru etape
07.05.2017, 16:50Forma excelentă a lui Alexandru Maxim continuă, iar VfB Stuttgart a obţinut o nouă victorie, fiind tot mai aproape de revenirea în Bundesliga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Internaţionalul român a stabilit scorul final în meciul pe care "şvabii" l-au câştigat cu 3-0 pe teren propriu în faţa lui Erzgebirge Aue şi, cu două etape rămase de disputat din acest sezon, este lider cu 66 de puncte, trei mai multe decât ocupanta poziţiei secunde, Hannover 96.
Fostul jucător de la Pandurii Tg. Jiu a înscris cu un sfert de oră înainte de finalul meciului, după o acţiune personală şi un şut la care portarul advers ar fi putut totuşi să intervină mai decis.
VIDEO: Golul marcat de Maxim
A fost al cincilea gol reuşit de mijlocaşul de 26 de ani în acest sezon şi al treilea în ultimele patru etape.
Revirimentul lui Maxim este o veste bună şi pentru selecţionerul Christoph Daum, în perspectiva meciului cu Polonia, din preliminariile Cupei Mondiale 2018, care se va disputa pe 10 iunie, la Varşovia.
Etichete: video , alexandru maxim , vfb stuttgart , bundeliga , aue
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...