"Îl văd pe Jose Mourinho la Bayern Munchen". Legenda bavarezilor care a făcut această declarație
04.11.2019, 18:14Jose Mourinho are "liber" spre Bayern Munchen. O spune chiar Bastian Schweinsteiger, unul dintre jucătorii legendari ai bavarezilor.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
"Îl văd pe Jose Mourinho în Germania. Îmi amintesc că mă întreba mereu despre Bayern și Bundesliga. În meciurile noastre din deplasare, era mereu un televizor deschis pe Bundesliga. Știa fiecare jucător în parte chiar și de la echipele mai mici. De asemenea, învăța germană. Nu a mai lucrat în Bundesliga, așa că îmi pot imagina că ar putea fi tentat de un angajament în Germania", a spus Schweinsteiger pentru Bild.
Schweinsteiger a lucrat cu Jose Mourinho la Manchester United, în 2016-2017, cu toate că a jucat doar 4 meciuri sub comanda sa înainte de a pleca la Chicago Fire.
Fostul mijlocaș Bastian Schweinsteiger (35 de ani), a evoluat 17 ani la Bayern Munchen, dintre care 13 la prima echipă, apoi a jucat un sezon și jumătate la Manchester United și două la Chicago Fire.
În total, a jucat exact 500 de meciuri oficiale pentru Bayern și a marcat 68 de goluri. Cu bavarezii a câștigat 8 titluri în Bundesliga, 7 Cupe ale Germaniei, un Champions League, o Supercupă a Europei și un Campionat Mondial al Cluburilor. În plus, Schweinsteiger este jucătorul cu cele mai multe selecții din istoria Germaniei, cu 121 de selecții și 24 de goluri pentru naționala Germaniei.
Jose Mourinho (56 de ani) are în palmares 8 titluri de campion, obținute în Portugalia, Anglia, Italia și Spania, precum și alte 13 trofee interne. În competițiile europene, a câștigat de două ori Champions League, o dată Cupa UEFA și o dată Europa League.
"The Special One" este liber de contract din decembrie 2018, când a fost demis de la Manchester United după 1-3 cu Liverpool.
Niko Kovacs, dat afată de la Bayern
Oficialii lui Bayern Munchen l-au demis pe antrenorul echipei, Niko Kovac, după umilința suferită în fața celor de la Eintracht Frankfurt, scor 5-1. După 1-5 cu Frankfurt, Bayern a ajuns la 4 puncte în spatele liderului Borussia Monchengladbach, cu doar 5 victorii din ultimele 10 meciuri.
În sezonul trecut, cu Niko Kovacs antrenor, Bayern a câștigat al șaptelea titlu la rând în Bundesliga, plus CUpa Germaniei. În stagiunea trecută, Bayern a terminat campionatul cu două puncte peste rivalii de la Borussia Dortmund, cea mai mică diferență de puncte din ultimele 7 sezoane în care a câștigat titlul.
În plus, la un moment dat, bavarezii erau la 9 puncte în spatele Borussiei pe parcursul stagiunii.
Etichete: jose mourinho , bayern munchen , bastian schweinsteiger , antrenor bayern munchen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...