Dorit de Barcelona, Leroy Sane a anunțat unde va juca în sezonul viitor
09.04.2016, 16:21Mijlocaşul Leroy Sane (Schale 04), unul dintre marile talente ale fotbalului german, vrea să joace şi sezonul viitor la Schalke 04, în pofida interesului unor cluburi de top, precum FC Barcelona, relatează ziarul Bild.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sane, 20 ani, are contract cu Schalke până în 2019 şi tatăl său senegalez, fost jucător de Bundesliga (Souleymane Sane), i-a recomandat să nu facă pasul în alt campionat.
“Cred că voi juca şi sezonul viitor la Schalke, a declarat Sane, care obţinut prima sa convocare la Mannschaft în noiembrie. De câte ori vorbesc cu tatăl meu, el îmi spune că la Schalke este bine pentru mine.”, a spus fotbalistul, pentru sursa citată.
El a adăugat că vrea să joace peste câţiva ani într-un alt campionat şi la un club de top: “Nu fac niciun secret din asta. Într-o zi, vreau să joc în străinătate şi la un club mai mare decât Schalke. Cel mai bine ar fi la Barca, a fost clubul meu de vis de când eram copil.”
În ianuarie, presa franceză anunţa că Barcelona este dispusă să plătească în vară clauza de reziliere a lui Sane (37 milioane euro), dar Schalke a dezminţit informaţia.
5 goluri și 5 pase de gol are Sane în acest sezon din Bundesliga, în tricoul lui Schalke
Etichete: leroy sane , sane schalke , leroy sane barcelona , sane transfer barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...