Directorul sportiv al lui Bayern a anunțat prioritatea pentru perioada de mercato din iarnă
articol scris de Digi Sport15.11.2023, 11:14
Bayern Munchen se confruntă cu anumite dificultăți în acest sezon și vor să își întărească lotul în perioada de iarnă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bavarezii au fost eliminați din cupă de către o formație de liga a treia, iar în campionat se află pe doi, în spatele liderului Bayer Leverkusen. De aceea, echipa antrenată de Thomas Tuchel vrea să facă transferuri, iar principala țintă este un mijlocaș din Premier League.
Joao Palhinha, prioritatea lui Bayern Munchen
La mijlocul terenului, Bayern Munchen îl are drept punct fix pe Joshua Kimmich. Lângă mijlocașul german, bavarezii vor să aducă un alt fotbalist de mare calitate, iar alesul este Joao Palhinha de la Fulham, care a fost foarte aproape de a ajunge la Munchen și în mercato-ul din vară.
Astfel, directorul sportiv al lui Bayern Munchen, Christoph Freund, a anunțat că Joao Palhinha rămâne pe radarul grupării bavareze și speră ca lucrurile să nu ia aceeași turnură precum în vară, atunci când transferul a picat în ultima zi.
”Bineînțeles că rămâne pe radarul nostru!
Clubul a lucrat foarte mult pentru acest transfer, apoi... ziua ciudată a perioadei de transferuri. Dar nu putem spune încă ce se va întâmpla”, a declarat Christoph Feund pentru SportBILD, citat de jurnalistul italian Fabrizio Romano.
Bayern Munchen este interesată și de Martin Zubimendi
Martin Zubimendi este mijlocașul spaniol care a atras privirile cluburilor de top ale Europei, iar Bayern Munchen nu face excepție. Potrivit nemților de la BILD, Bayern Munchen a intrat pe pista Martin Zubimendi.
Partenerul lui Kimmich în acest sezon a fost fie Leon Goretzka, care a avut evoluții oscilante, fie Konrad Laimer, mijlocașul adus în această vară de la RB Leipzig, dar care joacă și pe postul de fundaș dreapta.
Zubimendi și-a prelungit contractul cu Real Sociedad în sezonul trecut și a semnat o înțelegere valabilă până în anul 2027, iar acesta are o clauză de reziliere în valoare de 60 de milioane de euro.
Etichete: bayern munchen , joao palhinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...