Conducerea lui Bayern vrea să-l convingă pe Heynckes să rămână: "Nu avem un plan B"
30.01.2018, 14:31Preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, vrea să-l convingă pe Jupp Heynckes să rămână încă un sezon pe banca bavarezilor. În acelaşi timp, oficialul campioanei Germaniei a afirmat că nu are "niciun plan B" în acest moment, informează AFP.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Heynkes (72 ani) a acceptat în luna octombrie să-l înlocuiască pe italianul Carlo Ancelotti, însă a semnat un contract valabil până în luna iunie, repetând de atunci că nu intenţionează să meargă mai departe, din cauza vârstei sale.
"Încercăm să-l convingem că misiunea sa la Bayern nu s-a încheiat încă. Jupp trebuie să asigure tranziţia între vechii jucători şi cei mai tineri. Sper să-l pot convinge să rămână un an în plus. Nu avem un plan B", a declarat preşedintele lui Bayern, cu ocazia unei conferinţe la Dusseldorf, în faţa a 500 de invitaţi.
Jupp Heynckes s-a retras din activitate în 2013, după ce a reuşit o triplă istorică alături de Bayern: câştigarea Ligii Campionilor, a Bundesligii şi a Cupei Germaniei.
El a fost convins să revină în toamna anului trecut, când Bayern traversa un moment dificil în plan sportiv, iar de atunci echipa a câştigat 18 dintre cele 19 meciuri disputate, dominând categoric campionatul german. De asemenea, atmosfera în cadrul lotului a devenit din nou una foarte bună, după momentele dificile din finalul mandatului lui Ancelotti.
Presa germană a făcut numeroase speculaţii legate de numele posibilului succesor al lui Heynckes, în timp ce preşedintele consiliului director al lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, a afirmat că doreşte tot un german la conducerea tehnică.
Antrenorii ale căror nume au fost cel mai des citate sunt cele ale lui Julian Nagelsmann (30 de ani), tânărul tehnician al echipei Hoffenheim, care nu are însă niciun fel de experienţă internaţională, şi Thomas Tuchel (44 de ani), fără club după concedierea sa de către Borussia Dortmund, la finalul sezonului trecut.
AGERPRES
Etichete: bayern , heynckes , bayern munchen , bundesliga , jupp heynckes bayern , jupp heynckes , uli hoeness , heynckes bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...