Claudio Pizarro nu se retrage! Rămâne în Bundesliga, deși Bremen nu i-a mai prelungit contractul
29.09.2017, 16:55Ajuns la aproape 39 de ani, Claudio Pizarro refuză să agațe ghetele în cui. Atacantul din Peru își va continua cariera în Budesliga, după ce, în calitate de jucător liber de contract, a semnat cu FC Koln, echipa aflată pe ultimul loc, după șase etape în care a acumulat un singur punct.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”FC Koln e un mare club cu o mare tradiție și, având în vedere situația actuală, mi-ar plăcea să-i ajut cu calitatea și experiența mea”, a declarat Pizarro, cel care a fost descris pe site-ul oficial al noului club drept ”un mare atacant, foarte bun finalizator și o personalitate puternică”.
Pizarro va purta tricoul cu numărul 39 (care reflectă vârsta pe care o va împlini pe 3 octombrie) la noua sa echipă, în condițiile în care cele cu numerele 14 și 24, cele purtate în trecut la Werder Bremen, Bayern și Chelsea sunt deja ”ocupate”, de Jonas Hector și, respectiv, Lukas Klunter.
Sud-americanul era liber de contract, după ce Werder Bremen a ales, în iulie, să nu-i mai ofere o nouă înțelegere.
După ce a jucat în țara sa la Deportivo Pesquero și Alianza Lima, Claudio Pizarro a ajuns în Bundesliga în 1999 la Bremen. După două sezoane foarte bune la Werder, acesta a făcut pasul la Bayern Munchen, acolo unde a jucat timp de șase ani.
În 2007, el a plecat gratis la Chelsea, însă n-a reușit să se impună la londonezi, iar, după doar un an a revenit la Bremen, echipă în tricoul căreia a făcut patru sezoane foarte bune, lucru care i-a determinat pe cei de la Bayern să-l transfere încă o dată, în 2012 (atunci când el avea deja 33 de ani).
În 2015, după trei sezoane în care a fost rezervă la bavarezi, dar în care a marcat 25 de goluri în toate competițiile, el a ajuns pentru a treia oară la Bremen. În stagiunea 2015-2016, el a punctat de 16 ori, însă, în următoarea (cea precedentă), nu a marcat decât o dată, lucru care i-a determinat pe ”verzi” să nu-i mai prelungească înțelegerea.
Noua sa echipă, FC Koln, care a terminat anul competițional precedent pe locul al cincilea, a început catastrofal noul sezon, cu cinci înfrângeri în primele cinci etape. Primul punct a venit abia în etapa precedentă, după un 0-0 la Hannover.
”Țapii” nu merg grozav nici în Europa League, acolo unde au pierdut ambele meciuri jucate, cu Arsenal și Steaua Roșie Belgrad.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: bayern , werder bremen , claudio pizarro , fc koln
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...