Cele două condiții pe care Jadon Sancho trebuie să le accepte pentru a reveni la Borussia Dortmund
articol scris de Digi Sport21.10.2023, 12:21
Aventura lui Jadon Sancho (24 de ani) la Manchester United este pe punctul de a se termina.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fotbalistul englez a intrat într-un conflict deschis cu Erik ten Hag (53 de ani), iar oficialii ”Diavolilor” au decis să îl excludă din lot. Mai mult, mijlocașul ofensiv a refuzat să își prezinte scuzele în fața tehnicianului olandez.
Cele două condiții pe care Borussia Dortmund i le pune lui Jadon Sancho pentru a îl scăpa de ”coșmarul” Man. United
Recent, șefii lui Manchester United au decis să nu se mai bazeze pe serviciile lui Jadon Sancho și l-au trecut pe lista de transferuri.
Echipa care e gata să îl scape pe englez de ”coșmarul” trăit în ultimii doi ani este chiar Borussia Dortmund, echipa de la care a plecat în 2021.
Potrivit celor de la The Hard Tackle, ”galbenii” vor să îi întindă o mână de ajutor lui Jadon Sancho. Totuși, șefii grupării din Bundesliga îi pun fotbalistului două condiții.
Fotbalistul cu profil ofensiv câștigă în acest moment nu mai puțin de 300.000 de euro pe săptămână la Manchester United, iar prima condiție este ca acesta să renunțe la o mare parte din salariu pentru a reveni pe Signal Iduna Park.
Jadon Sancho își dorește să prindă cât mai multe minute, însă acest lucru va fi complicat la Borussia Dortmund. Edin Terzic are foarte mulți jucători de atac la dispoziție, iar cea de-a doua cerință a oficialilor pentru starul englez este să își aștepte șansa, dar și momentul în care unul sau mai mulți jucători vor fi vânduți.
- În iulie 2021, Man. United trimitea în conturile celor de la Borussia Dortmund suma de 85 de milioane de euro.
- 32 de milioane de euro este cota de piață a lui Jadon Sancho, potrivit transfermarkt.com.
Manchester United a făcut lista cu potențialii înlocuitori pentru Jadon Sancho
După ce i-au setat prețul (60 de milioane de euro), ”Diavolii” au făcut lista cu potențialii înlocuitori ai fotbalistului englez.
Potrivit celor de la express.co.uk, primul pe lista șefilor de la Manchester United este Yeremy Pino, ”perla” celor de la Villarreal. La doar 20 de ani, spaniolul este cotat la 35 de milioane de euro și a reușit să câștige alături de ”Submarinul Galben” UEFA Europa League în 2021.
Al doilea fotbalist dorit de către ”Diavoli” este un alt spaniol: Nico Williams (21 de ani). Jucătorul celor de la Athletic Bilbao are o valoare de piață de 40 de milioane de euro și mai este dorit de Real Madrid și Barcelona.
Un alt mare talent al Europei care este pe lista înlocuitorilor lui Jadon Sancho este Antonio Nusa. În vârstă de 18 ani, puștiul face furori în tricoul celor de la Club Brugge, iar cota sa de piață este de doar patru milioane de euro.
Conform sursei citate, Serge Gnabry (28 de ani, Bayern Munchen) și Martin Terrier (28 de ani, Rennes) se află și ei pe listă, însă ”Diavolii” vor să aleagă dintre primii trei fotbaliști.
Galerie Foto
Marcel Răducanu nu o vede pe Borussia Dortmund să câștige titlul în Bundesliga
După opt etape jucate, Borussia Dortmund se află pe primul loc în Bundesliga, cu 20 de puncte acumulate, la unul în fața celor de la Leverkusen, care au însă un meci în minus.
Totuși, Marcel Răducanu, fost jucător al ”galbenilor”, nu îi vede pe aceștia să câștige un nou titlu în Germania, după 12 ani de așteptare.
”Rar merg la stadion, numai așa când mă invită cineva. Eu cunosc atmosfera, iar acum stau frumos acasă și beau un pahar de vin. Nu mai merg la stadion să-ți arunce cu pahare de bere în cap.
Nu prea îmi vine să cred că vor lua campionatul (n.r. Borussia Dortmund), dar bine de tot nu au jucat. Trebuie să ne gândim că Leverkusen are o echipă foarte bună, Bayern, Leipzig... nu cred că Borussia o să ia campionatul.
Fiecare trebuie să știe ce vrea: ori te bați la campionat, ori vinzi jucători pe bani mulți. Eu cred doua este varianta pe care o vrea Borussia. Ei vor să vândă jucători și au niște scouteri foarte buni care aduc jucători tineri. Dacă îl vinzi pe Bellingham nu ai cum să câștigi campionatul. El trebuia să mai stea un an sau doi la Borussia”, a mai spus Răducanu.
Etichete: manchester united , borussia dortmund , jadon sancho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...