Bundesliga ignoră pandemia. Schimbare de antrenor, transferuri și antrenamente reluate
09.04.2020, 18:29Campionatul din Germania este suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, însă acest fapt nu a împiedicat cluburile să ia decizii importante.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce mai multe echipe și-au reluat antrenamentele, iar Bayer Leverkusen a realizat și un transfer ieri, în Bundesliga a avut loc și o schimbare de antrenor.
Bruno Labbadia, la Hertha
Hertha Berlin încearcă să găsească stabilitate pe banca tehnică și l-a numit în funcția de antrenor pe Bruno Labbadia. Anunțul a fost făcut astăzi, pe rețelele de socializare ale clubului.
Tehnicianul german, în vârstă de 54 de ani, are o experiență importantă în Bundesliga. El le-a pregătit pe Darmstadt, Greuther Furth, Bayer Leverkusen, Hamburger SV, VfB Stuttgart și VfL Wolfsburg.
Hertha se află în apropierea locurilor retrogradabile, cu nouă runde înainte de final. Formația din Berlin este pe locul 13, cu 28 de puncte, la șase puncte de poziția de baraj.
Labbadia este al patrulea antrenor care o pregătește pe Hertha în acest sezon, după Ante Covic, Jurgen Klinsmann și interimarul Alexander Nouri. El va începe antrenamentele începând de luni, 13 aprilie.
Leverkusen mută și ea în timpul pandemiei
Bayer Leverkusen şi-a asigurat, din sezonul următor, serviciile portarului naţionalei de tineret a Germaniei, Lennart Grill (21 de ani), care a semnat, ieri, cu gruparea din Bundesliga o înţelegere până în 2024.
Grill, 21 de ani, evolua până acum la gruparea de liga a treia, Kaiserslautern.
Leverkusen se află pe locul cinci în Bundesliga, campionatul fiind suspendat până la finele lunii aprilie cel puţin, din cauza pandemiei de coronavirus.
Etichete: bundesliga , bayer leverkusen , bruno labbadia , hertha berlin , pandemie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...