Bayern i-a prelungit contractul lui Leon Goretzka. Germanii au câştigat lupta cu Barcelona şi cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport16.09.2021, 11:47
Leon Goretzka (26 de ani) şi-a prelungit contractul cu clubul de fotbal Bayern Munchen până în 2026, a anunţat, joi, campioana Bundesligii, citată de DPA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
''Am câştigat tot ce se putea câştiga în ultimii trei ani. Ce ar fi chiar mai bine decât câştigarea de trofee ar fi confirmarea şi repetarea acestor succese'', a declarat internaţionalul german pe site-ul clubului.
Leon Goretzka a prelungit cu Bayern Munchen până în 2026
Vânat de cluburi la fel de mari ca Bayern, dacă nu şi mai mari, ca Barcelona şi Real Madrid, Goretzka a ales continuitatea şi va sta încă 5 ani la campioana Germaniei.
''Echipa, clubul şi mediul în care suntem nu sunt numai la un înalt nivel de profesionism, dar dau şi un caracter de familie. Sunt foarte bucuros să îmi prelungesc contractul până în 2026'', a mai spus Goretzka.
Leon Goretzka, jucător cu personalitate mare, a venit la Bayern de la Schalke 04 în 2018, din postura de jucător liber, iar precedentul său contract urma să expire la finalul sezonului în curs.
Bosniacul Hasan Salihamidzic, membru în consiliul de conducere al bavarezilor, a afirmat că Leon Goretzka ''a devenit un jucător cheie şi o imagine a echipei''.
Goretzka a câştigat cu Bayern trei titluri în Bundesliga, două Cupe ale Germaniei şi trofeul Champions League, în 2020. El a înscris 25 de goluri în 118 meciuri oficiale pentru bavarezi, notează Agerpres.
Etichete: leon goretzka , leon goretzka bayern , contract leon goretzka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...