Bayern a oficializat primul transfer al iernii. Vine de la echipa de la care bavarezii au mai adus doi jucători în vară
21.12.2017, 13:40Bayern Munchen a anunţat primul transfer al iernii: atacantul lui Hoffenheim, Sandro Wagner, căruia i-a oferit un contract valabil până în iunie 2020.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalistul în vârstă de 30 de ani revine după un deceniu la campioana Germaniei, la care s-a format ca jucător şi a debutat ca profesionist, înainte de a se transfera la MSV Duisburg, în 2008.
Wagner a evoluat apoi la Werder Bremen, Kaiserslautern, Hertha şi Darmstadt şi a semnat cu Hoffenheim în vara anului trecut, în schimbul a 2,8 milioane de euro.
13 milioane de euro au plătit bavarezii pentru transfer, potrivit presei germane.
Wagner a fost convocat de şapte ori şi a marcat cinci goluri pentru naţionala Germaniei, cu care a câştigat Cupa Confederaţiilor anul acesta, în Rusia.
Din sezonul 2015-2016 încoace, Wagner e al doilea marcator din Bundesliga, cu 29 de reuşite. E depăşit doar de Timo Werner, care a înscris 35 de goluri.
În vara acestui an, Bayern a mai adus doi jucători de la Hoffenheim: Niklas Sule, pentru care a plătit 20 de milioane de euro, şi Sebastian Rudy, sosit gratis.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: transfer bayern , sandro wagner bayern , primul transfer iarna bayern , wagner hoffenheim bayern , wagner bayern munchen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...