Aubameyang va deveni cel mai bine plătit jucător din istorie! Bild anunță oferta uriașă primită de Borussia
15.06.2017, 12:05Pierre-Emerick Aubameyang a fost dat ca și transferat la PSG, dar chinezii par să le dea calculele peste cap francezilor. Bild anunță că Tianjin Quanjian e pregătită să îi plătească Borussiei Dortmund 70 de milioane de euro pentru atacantul gabonez.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sub contract cu Dortmund până în 2020, vârful de 27 de ani va câștiga un salariu uriaș, 40 de milioane de euro, cel mai mare din istoria fotbalului.
Crescut de AC Milan, gabonezul a fost împrumutat, pe rând, la Dijon, Lille, Monaco și St-Etienne, fiind apoi cedat definitiv, în 2012, la ultimul club menționat, pentru doar 1,8 milioane de euro.
Odată transferat la ”verzi”, gabonezul a explodat practic, iar golurile marcate i-au determinat pe cei de la Borussia Dortmund să-l cumpere în 2013, cu 13 milioane de euro, după finala Ligii Campionilor, pierdută în fața lui Bayern, pe Wembley (1-2).
40 de goluri și cinci pase decisive și-a trecut în cont Auba în cele 46 de meciuri disputate în toate competițiile acestui sezon.
China este liderul mondial în privinţa investiţiilor în echipe de fotbal, efectuate în perioada 2014-2016, cu 2,15 miliarde euro, de şapte ori mai mult decât a doua clasată, Statele Unite, anunţă presa oficială chineză, citată de agenţia EFE.
Între principalele operaţiuni efectuate de cetăţeni chinezi în fotbalul internaţional se evidenţiază achiziţionarea unui număr semnificativ de acţiuni la echipe precum Inter Milano şi AC Milan (Italia), Reading (Anglia), Slavia Praga (Cehia), Olympique Lyon (Franţa) şi Atletico Madrid (Spania).
Etichete: psg , borussia , aubameyang
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...