Video Brignoli nu a fost primul. Palop, Lehmann, Taibi şi alţi portari care au marcat în ultimul minut
04.12.2017, 11:44Alberto Brignoli i-a adus lui Benevento primul punct din istorie în Serie A TIM, prin golul marcat în ultimul minut al meciului de pe teren propriu cu AC Milan, încheiat la egalitate, scor 2-2. Însă portarul de 26 de ani nu este primul care înscrie astfel şi îşi salvează echipa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
De exemplu, Mircea Lucescu încă îşi aminteşte de golul marcat de Andres Palop în returul optimilor de finală ale Cupei UEFA, din sezonul 2006/07.
Sevilla şi Șahtior Donețk au remizat în Spania, scor 2-2, iar în minutul 90 al returului din Ucraina, echipa antrenorului român conducea cu 2-1. La una din ultimele faze ale partidei, tehnicianul andaluzilor, Juande Ramos, l-a trimis și pe Palop în careul advers. A urmat un corner executat magistral de Dani Alves în mijlocul careului, de unde, nemarcat, portarul spaniolilor a trimis cu capul în poartă.
Astfel, s-a făcut 2-2, 4-4 la general, iar meciul a intrat în prelungiri, acolo unde Chevanton a marcat golul victoriei andaluzilor.
VIDEO: Golul lui Palop
Un alt gol istoric marcat de un portar este cel al lui Jens Lehmann, care a egalat pentru Schalke într-un derby cu Borussia Dortmund, disputat pe 19 decembrie 1997. Ca o ironie, ulterior, fostul internaţional german a devenit un idol al suporterilor galben-negri, contribuind la titlul câştigat de Dortmund în 2002.
VIDEO: Golul lui Lehmann
Martin Hansen nu este un nume foarte cunoscut în lumea fotbalului, dar portarul danez de 27 de ani, în prezent la Heerenveen, a avut parte de momentul său de glorie. În august 2015 a marcat golul de 2-2 pentru ADO Den Haag, în meciul de pe teren propriu cu PSV Eindhoven. Nu a făcut-o oricum, ci cu o execuţie senzaţională. Deloc surprinzător, golul său din minutul 90+5 a fost desemnat cel mai frumos al sezonului, într-un sondaj al fanilor.
VIDEO: Golul lui Hansen
Oscarine Masuluke a devenit o senzaţie pe internet după ce a egalat pentru Baroka FC în prelungirile meciului cu Orlando Pirates. Un gol care nu doar că l-a transformat într-o vedetă, dar i-a adus şi o nominalizare la titlul de FIFA Puskas Award în acest an. Nu a primit premiul, care a fost câştigat de Olivier Giroud, dar încă se vorbeşte despre reuşita sa.
VIDEO: Golul lui Masuluke
Câteodată nici măcar nu e nevoie să urci în careul advers pentru a marca. A dovedit-o Matias Dituro, portarul argentinain al bolivienilor de la Bolivar. În luna aprilie a acestui an, în meciul cu San Jose, a consfinţit victoria echipei sale cu 3-1, cu o degajare din propriul careu. A profitat de faptul că celălalt portar a urcat în atac, în încercarea de a înscrie un eventual gol egalizator.
VIDEO: Golul lui Dituro
Nu puteam încheia fără ultimul gol marcat de un portar în Serie A înainte de reuşita istorică a lui Brignoli. Acesta i-a aprţinut lui Massimo Taibi, într-un meci Reggina-Udinese disputat în 2001.
VIDEO: Golul lui Taibi
Etichete: video , jens lehmann , andres palop , video benevento-milan , video goluri portari , alberto brignoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...