Şi-a tranşat iubita, dar e liniştit: "I-am cerut iertare lui Dumnezeu! Oricine face greşeli în viaţă"
22.03.2017, 14:01Bruno Fernandes, portarul brazilian condamnat pentru uciderea fostei iubite, eliberat de curând din închisoare, pare să fi trecut deja peste episodul care a scandalizat o ţară întreagă.
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Fotbalistul de 32 de ani şi-a găsit deja echipă după ce a devenit liber, Boa Esporte, un club din divizia a doua, ceea ce a dat naştere la proteste uriaşe în Brazilia.
În schimb, jucătorul a lăsat în urmă ceea ce s-a întâmplat şi susţine că are de gând să-şi vadă în continuare de viaţă şi de carieră.
"Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Am făcut o greşeală, una mare, dar oricine face greşeli în viaţă. Nu sunt un tip rău.
Lumea a încercat să-mi îngroape visul din cauza unei greşeli, dar i-am cerut iertare lui Dumnezeu, aşa că îmi văd în continuare de carieră", a declarat Bruno Fernandes, potrivit The Guardian.
În 2013, portarul a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, pentru implicarea sa în uciderea Elizei Samudio, fosta prietenă şi mama fiului fotbalistului, dispărută în 2010.
Cei doi se aflau în conflict pentru că Bruno Fernandes refuza să plătească pensie alimentară, astfel că unii dintre prietenii fotbalistului au răpit-o pe Samudio, au torturat-o, apoi au tranşat-o şi au dat-o de mâncare la câini.
În februarie, Curtea Supremă a decis ca Bruno Fernandes să fie eliberat, la doar 6 ani şi 7 luni de la încarcerarea sa, adică mai puţin de o treime din pedeapsă.
După doar o lună, goalkeeperul care în momentul faptelor evolua la cea mai iubită a Braziliei, Flamengo, şi intrase în atenţia lui AC Milan, a semnat cu Boa Esporte.
Clubul şi-a pierdut unii dintre sponsori în urma deciziei, iar asociaţiile feministe au organizat manifestaţii de protest. Cu toate acestea, preşedintele celor de la Boa Esporte, Rafael Gois Silva Xavier, s-a apărat.
"A fost găsit vinovat, şi-a ispăşit pedeapsa şi a fost eliberat de justiţie. Merită o altă şansă", a spus oficialul.
Etichete: bruno fernandes , boa esporte , eliza samudio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Serviciile de informaţii militare ucrainene au afirmat luni că „cel puţin 30" de soldaţi...