Familia antrenorului lui Chapecoense decedat în tragedia aviatică solicită clubului daune de 9 milioane de euro
04.04.2017, 21:03Familia lui Caio Junior, antrenorul lui Chapecoense, care a decedat la finalul anului trecut, în tragedia aviatică din Columbia, a decis să acționeze în instanță clubul, acuzându-l de neglijență, și îi solicită daune de aproximativ 30 de milioane de reali brazilieni (echivalentul a 9 milioane de euro).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Potrivit presei braziliene, avocatul familiei antrenorului care a decedat la 51 de ani susține că despăgubirile solicitate au fost calculate în funcție de speranța de viață și de venitul mediu al lui Caio Junior.
”Am calculat ținând cont de faptul că clubul i-ar fi plătit cel puțin 70% din cât ar fi câștigat el în restul anilor în care ar mai fi trăit, conform speranței de viață, adică încă 20 de ani. Acestei sume i se adaugă și daunele morale”, a declarat avocatul Luiz Fernando Pereira.
”Familiile au renunțat la drepturile lor în numele prosperității clubului. În schimb, cei de la Chapecoense au fost neglijenți, neexaminând toate riscurile”, a adăugat acesta.
Avionul care transporta delegația de la Chapecoense la Medellin, pentru finala Copei Sudamericana, cu Atletico Nacional, s-a prăbușit cu câțiva kilometri înainte de aterizare. Dintre cei 77 de oameni aflați la bord, doar șase au supraviețuit, printre aceștia numărându-se și jucătorii Neto, Alan Ruschel și Jackson Follmann.
După mai bine de patru luni de la acea tragedie, Chapecoense, cu 22 noi jucători se pregătește să o întâlnească, pe teren propriu, chiar pe Atletico Nacional, în prima manșă a Recopei Sudamericana (echivalentul Supercupei continentului). Chapecoense joacă în calitate de câștigătoare a Copei Sudamericana (Atletico Nacional i-a cedat trofeul fără disputarea finalei), în timp ce clubul columbian, în calitate de învingătoare în Copa Libertadores.
Etichete: antrenor , 30 de milioane , familie , chapecoense , daune , accident aviatic , caio junior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...