Bratu, la al doilea succes cu juniorii roș-albilor. Dinamo U19 a câștigat și Supercupa
10.06.2017, 20:25Florin Bratu are toate motivele să fie fericit după ce, într-un interval de doar câteva zile, a câștigat atât titlul național, cât și Supercupa României, ambele la juniori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Practic, Dinamo U19 a câștigat pentru a doua oară în fața aceluiași adversar, FC Viitorul U19. După ce în finala campionatului, tinerii dinamoviști au câștigat titlul după loviturile de departajare, de data aceasta ”câinii” mici s-au impus mult mai lejer, în timpul regulamentar, prin golul marcat de Vasile (2) și prin hat-trick-ul lui Neicuțescu (31, 73, 79).
Dinamo își poate pierde însă antreborul, pentru că Florin Bratu este vizat pentru a deveni selecționer la naționala U17. Adrian Mutu, directorul general al roș-albilor, a lăsat însă de înțeles că Bratu își va putea continua activitatea și la Dinamo, chiar dacă va fi și la FRF.
”Florin Bratu poate să le facă pe amândouă, să antreneze și o națională de juniori și să continue la Dinamo. Noi avem planuri importante cu el”, a precizat Mutu.
Dinamo U19 - FC Viitorul U19 4-1
Au marcat: Florin Vasile 2 și Mihai Neicuțescu 31, 73, 79 / Mihai Ene 57
Dinamo U19: Eșanu – R. Anghel (Giuga 46), Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore, Raul Negotei – L. Gheorghe, Vl. Vlad (Cr. Ghețu 89) – I. Gheorghe, Fl. Vasile (M. Vlad 60), Codreanu (M. Mihaiu 58) – Neicuțescu (S. Oprescu 90)
Antrenor: Florin Bratu
FC Viitorul U19: Dur-Bozoancă - Boboc, Băluță, Kilyen (Vidrăsan 55), Rusu (Neciu 67) - M. Ene, Iani, Dumitrescu (Crînganu 46) - Manole, Mihalache (Pop 46), Drăguș (Tucaliuc 79).
Antrenor Nicolae Roșca
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Dinamo U19 va reprezenta România în viitoarea ediție a Youth League, echivalentul Ligii Campionilor la categoria de vârstă U19.
Două trofee a câștigat Dinamo U19 în sezonul competițional 2016-2017: Liga Elitelor și Supercupa României.
37 de ani a împlinit antrenorul principal al echipei din Ștefan cel Mare, Florin Bratu.
22 de victorii din 26 posibile, primul loc în clasament, fără înfrângere și un golaveraj impresionant, 126 de goluri marcate și doar 25 primite, au adunat puștii lui Florin Bratu în Seria de Est din Liga Elitelor U19.
foto: frf.ro
Etichete: florin bratu dinamo , bratu dinamo u19 , florin bratu dinamo u19 , dinamo u19 supercupa romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...