Benzema e nostalgic și își critică actualul club: ”Aici nu e ca la Madrid!”
articol scris de Digi Sport06.04.2024, 20:39
Aflat din vara anului 2023 la Al-Ittihad, Karim Benzema (36 de ani) a provocat mai multe controverse în fotbalul din Arabia Saudită.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Atacantul francez e considerat de lumea fotbalului drept unul dintre cei mari atacanți din secolul XXI.
Lui Benzema îi lipsește perioada petrecută la Real Madrid, clubul cu care a cunoscut succesul în carieră
Fostul Balon de Aur din 2022 nu s-a adaptat deloc la Al-Ittihad, echipa la care a ajuns după despărțirea de Real Madrid, chiar dacă arabii îl plătesc regește, cu o sută de milioane de euro pe an.
Karim a răspuns opiniilor tendențioase ale criticilor care îi pun acum la îndoială capacitatea de a marca și a oferit note de melancolie când a vorbit despre Real Madrid.
”Aici nu e ca la Madrid. Eu nu pot câștiga de unul singur un meci. La Real Madrid totul era ca un mecanism. Aici este alt club și sunt alți jucători.
Am nevoie de ajutorul coechipierilor pe teren.
(n.r. Îți vezi viitorul la Al Ittihad?) Viitorul la Al Ittihad? Vom vedea ce se întâmplă. Se pot întâmpla foarte multe. Acum scopul meu este să mă descurc bine aici (n.r. în Saudi Pro League)”, a comentat Karim Benzema, potrivit as.com.
- Karim Benzema nu a mai marcat în Saudi Pro League de la sfârșitul lunii noiembrie 2023 și are doar 9 goluri pentru Al-Ittihad.
- 15 milioane de euro este cota actuală de piață a lui Karim Benzema, potrivit Transfermarkt.
- În 648 de meciuri pentru ”Los Blancos”, Benzema a marcat 354 de goluri în toate competițiile.
Lyon insistă pentru readucerea lui Karim Benzema
Mai mult, despre atacantul francez s-a scris că ar putea pleca din zona Golfului, lucru negat ulterior de către Benzema. Acum însă, despre Balonul de Aur din 2022 s-a scris că ar putea ajunge din vară la Lyon, formația de la care a făcut pasul la Real Madrid, în anul 2009.
Jean Michel Aulas, președintele celor de la Lyon, insistă pentru transferul lui Karim Benzema și vrea să dea lovitura verii în Franța. Formației din Hexagon nu îi va fi însă ușor să-l convingă pe atacant, ținând cont de veniturile încasate în Arabia Saudită.
- La Al-Ittihad, Benzema are un salariu de 100 de milioane de euro pe sezon, plus un bonus de 20 de milioane de euro, pentru a fi ambasador al Cupei Mondiale 2030, pe care Arabia Saudită speră să o găzduiască
- Contractul lui Karim Benzema cu Al-Ittihad expiră pe 30 iunie 2025.
Singura variantă prin care Karim Benzema poate reveni la Lyon este să renunțe la pretențiile financiare și să se întoarcă înapoi acasă pentru un ultim dans în Europa.
Etichete: benzema e nemultumit in arabia saudita , benzema e nostalgic dupa real madrid , benzema la al ittihad , benzema la lyon , benzema in saudi pro league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Miliardarul Elon Musk a aclamat Twitter drept un bastion al libertății de exprimare încă de când a...