Video Stanciu, "un geniu". Reacţii fantastice în presa din Vest, după capodopera de gol a românului
22.01.2017, 21:10Anderlecht a obținut o nouă victorie în campionatul Belgiei, 3-1 acasă cu St.Truiden, golul al doilea al grupării din Bruxelles fiind marcat de Nicușor Stanciu (23 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Internaționalul român a recuperat un balon, la aproximativ 35 de metri de propria-i poartă, după care a plecat într-o cursă solitară pe contraatac. La marginea careului de 16 metri, a scăpat elegant de omul care-l marca, după care a finalizat superb cu dreptul direct în vinclu, pe colțul lung.
Reușita internaționalului român a fost ovaționată nu numai de oficialii și fanii lui Anderlecht, cât și de presa din Vest.
Spre exemplu, jurnaliștii de la sport-planet.eu au punctat faptul că Stanciu și-a ”arătat înalta clasă prin execuția finalizată cu un șut superb, după o cursă solitară. El începe să-și dovedească reputația cu adevărat!”
”Anderlecht o învinge pe St Truiden, după un penalty contestat şi o execuţie de clasă a lui Stanciu”, a titrat voetbalkrant.com, care apoi a mai notat faptul că românul a început ”să-şi confirme reputaţia de om decisiv, capabil de execuţii excelente".
Hln.be a catalogat reuşita românului drept una "de geniu", punctând totodată faptul că cel mai scump transfer din istoria lui Anderlecht începe să "îşi merite banii".
Golul înscris duminică, 22 ianuarie, împotriva lui St Truiden a fost al treilea marcat în campionat și al șaselea în toate competițiile pentru Stanciu. În competiţia internă, românul a mai punctat cu Mouscron și Kortrijk, iar, în Europa League, a dat o dublă cu Mainz și a înscris o dată cu St Etienne.
VIDEO cu golul superb marcat de Stanciu
NICOLAE STANCIU ???? #class #rsca pic.twitter.com/GvAlPApA07
— Sporting Anderlecht (@Sporting_AND) January 22, 2017
Etichete: video gol stanciu anderlecht , nicusor stanciu gol anderlecht , stanciu gol truiden
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...