Stanciu a avut oferte mai avantajoase. Omul decisiv în transferul la Anderlecht
01.09.2016, 09:34La Anderlecht, Nicuşor Stanciu va câştigat 900 de mii de euro în primul an, iar suma va creşte pe parcursul celor cinci ani de contract, până la 1,5 milioane. Stanciu putea fi deturnat însă în ultimul moment de Fenerbahce, care îi oferea un salariu de peste două milioane de euro pe sezon.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Fără doar şi poate fostul decar al vicecampioanei a fost cel mai "vânat" român în perioada de mercato care s-a încheiat aseară. S-a vorbit intens despre Premier League (unde Southampton, echipa lui Gardoş l-ar fi vrut), însă cea mai tentantă ofertă a venit din partea lui Fenerbahce. Clubul care îi plăteşte regeşte pe Van Persie sau Martin Skrtel îi ofereau un salariu mult mai tentant internaţionalului nostru, însă acesta a ales Belgia. Pentru că, crede el, acolo este "terenul" mai propice pentru a creşte şi a ajunge, în 1-2 ani, la un club mare din Vestul Europei.
"Este adevărat ca au fost discuţii şi când am ajuns în Belgia; cei de acolo (n.r.Fener) insistau să merg la ei, iar salariul era dublu decât la Anderlecht", a recunoscut Stanciu, pentru ca apoi să vorbească despre importanţa prezenţei lui Chipciu la clubul care l-a cumpărat în cele din urmă.
"A contat şi faptul că vorbisem cu Alex înainte. Când am auzit de oferta lor, m-am gândit tot timpul că cel mai bun lucru pentru mine e să ajung acolo şi să joc constant un an-doi şi după să reuşesc să merg în altă parte, la o echipă de top", a mai spus mijlocaşul.
Stanciu nu i-a lăsat pe stelişti descoperiţi. Fostul decar al vicecampioanei ştie deja ce jucătorii îl pot face uitat la Steaua.
"Plecarea mea a fost pregatită prin transferurile pe care Steaua le-a făcut: atât Boldrin, cât şi De Amorim sunt foarte foarte buni şi cred că pot să ajute enorm Steaua. Şi Florin Tănase poate să joace în poziţia aia şi nu cred că Steaua trebuie să-şi facă probleme că am plecat eu", a concluzionat Stanciu.
Nicuşor Stanciu va juca cu numărul 73 la Anderlecht. La naţională a cedat numărul 10, pe care l-a purtat la Euro. Cu Daum selecţioner va avea numărul 23, odată cu revenirea lui Alexandru Maxim printre tricolori.
Etichete: steaua liga 1 , stanciu , stanciu steaua , steaua stanciu transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La învestirea noului Parlament, partidele extremiste POT, SOS și AUR au făcut circ pe holurile...