Rednic le dă exemple din epoca Ceaușescu jucătorilor săi de la Mouscron
20.01.2017, 13:30Antrenorul român Mircea Rednic încearcă să-şi motiveze prin toate metodele elevii de la noua sa echipă, Mouscron, în lupta pentru evitarea retrogradării din prima ligă a campionatului de fotbal al Belgiei, şi le vorbeşte acestora despre perioada în care el a evoluat ca jucător, sub regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În vârstă de 55 ani, Rednic pregăteşte pentru prima oară în Belgia o echipă aflată în pericol să retrogradeze şi recunoaşte că "trebuie să-şi adapteze metodele". "Avem de disputat 9 finale şi am profitat de stagiul de pregătire din Spania pentru a-mi cunoaşte mai bine jucătorii şi a lucra la capitolul fizic. Le vorbesc, de asemenea, foarte mult deoarece acest nucleu este tânăr şi trebuie să creez un spirit de grup. Trebuie să fiu ca un tată pentru a-i face conştienţi de responsabilităţile lor", a declarat tehnicianul român pentru radio-televiziunea publică belgiană.
”Sunt foarte exigent în privinţa muncii, iar în afara clubului nu mă interesează viaţa lor personală. Le-am povestit puţin din viaţa pe care eu am trăit-o sub Ceauşescu. Ei au încălţăminte... papagal, de toate culorile, pe când noi purtam doar ghete negre şi grele, cu ştifturi mari. Ne antrenam de două ori mai mult decât acum şi doream să ne apărăm blazonul. Trebuia să ne arătăm superiori lumii capitaliste şi, ca exemplu, un simplu test Cooper voiam să-l facem mai bine decât cei din Vest”, a povestit Rednic.
”Am avut responsabilităţi, iar dacă ne eschivam eram ameninţaţi şi ne temeam pentru familiile noastre. Însă jucătorii de la Steaua şi, în cazul meu Dinamo (...), aveam un statut protejat şi nu ne lipsea nimic, în timp ce toată populaţia avea parte de raţionalizări. Această viaţă mi-a oferit valorile şi forţa necesare pentru a depăşi dificultăţile”, a adăugat el.
Întrebat ce jucători ar cumpăra din Belgia dacă ar avea bugetul necesar, Mircea Rednic i-a menţionat printre favoriţi pe Alexandru Chipciu, "pentru capacitatea sa de a oferi assist-uri", şi pe Nicolae Stanciu, "un adevărat număr 10", ambii evoluând în prezent la Anderlecht.
”Stanciu este un băiat foarte sensibil, pe care îl cunosc de mic. Are presiunea celor 10 milioane (n.r. - plătite Stelei pentru transferul său), chiar dacă şi eu am fost surprins de această sumă. Trebuie, însă, să se adapteze, pentru că fotbalul românesc are o intensitate mult mai mică. Dar va deveni un mare jucător”, a mai spus Rednic.
Întrebat care sunt cei mai buni jucători pe care i-a antrenat, Rednic l-a menţionat în primul rând pe Ştefan Radu. ”L-am promovat la 19 ani şi joacă de 10 sezoane la Lazio Roma”, a precizat tehnicianul român.
Acesta a mai dezvăluit că putea, la un moment, dat să devină antrenor al echipei Steaua Bucureşti, dar a refuzat oferta, pentru că este un ”simbol” al lui Dinamo şi i-ar fi fost ”imposibil” să facă acest pas. ”Rivalitatea este foarte sensibilă. Steaua este cel mai mare club românesc, singurul stabil, însă nu aş fi putut merge niciodată acolo”, a mai spus fostul fundaş al lui Dinamo.
Nu acelaşi lucru s-ar întâmpla dacă ar primi o ofertă consistentă din China, unde a fost dorit de un club de ligă secundă. ”Am refuzat o ofertă de la un club chinez de divizia a doua, care îmi oferise un salariu de 500.000 euro. Pentru 10 milioane euro, nu aş fi spus nu. Însă am înţeles, după ultimele mele probleme de sănătate, că banii nu înseamnă totul în viaţă”.
Rednic a criticat, totodată, recenta decizie a FIFA de a mări la 48 de selecţionate numărul participantelor la Cupa Mondială de fotbal, începând din 2016. În opinia sa, această măsură va duce ”la scoruri fluviu, nivelul turneului va scădea, iar sportul va pierde”.
AGERPRES
Etichete: mircea rednic , belgia , nicolae ceausescu , mouscron
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...