Răzvan Marin, în echipa etapei. Belgienii sunt la picioarele lui: "Speranţa a devenit jucătorul cheie"
05.03.2018, 16:21Răzvan Marin a fost inclus de site-ul walfoot.be în echipa etapei a 29-a din campionatul Belgiei, după ce a pasat decisiv la toate cele trei goluri ale lui Standard Liege din victoria de acasă cu Mechelen (3-2).
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În acest meci din penultima etapă a sezonului regulat, toate golurile lui Standard au fost înscrise cu capul din centrări ale internaţionalului român. Marin, care a ratat un penalty în min. 79, are 4 goluri marcate în 26 de meciuri în acest campionat şi a contribuit la calificarea echipei în finala Cupei Belgiei.
"Chiar dacă nu a reuşit să ucidă meciul din penalty, românul a dat trei pase decisive la faze fixe şi s-a arătat de asemenea preţios pe toată durata întâlnirii", scrie walfoot.be.
Iată echipa etapei în viziunea acestui site: Thomas Kaminski (Kortrijk) - Buta (Antwerp), Matej Mitrovic (FC Bruges), Jakov Filipovic (Lokeren), Zarko Tomasovic (Oostende) - Răzvan Marin (Standard), Faris Haroun (Antwerp) - Olivier Myny (Waasland-Beveren), Stallone Limbombe (Antwerp) - Lukasz Teodorczyk (Anderlecht), Joseph Akpala (Oostende). De remarcat că Antwerp, formaţie antrenată de Ladislau Boloni, dă trei jucători după victoria din această rundă, 2-0 acasă cu Eupen.
"Răzvan Marin: speranţa a devenit jucătorul cheie", titrează La Derniere Heure. "Autor a trei pase decisive în meciul cu Mechelen, Răzvan Marin a devenit cel mai eficient jucător din lotul lui Standard", scrie ziarul.
Marin este pe locul 4 la capitolul assit-uri în campionatul Belgiei, notează cotidianul La Meuse. El are şapte pase decisive, fiind devansat de Ruud Vormer (FC Bruges, 15 assist-uri), Ryota Morioka (Waasland-Beveren şi, din ianaurie, Anderlecht, 12) şi Hans Vanaken (FC Bruges, 8).
În clasament, Standard este pe locul 6, cu 41 de puncte, câte are şi următoarea clasată, Antwerp. În ultimul meci din sezonul regulat, echipa antrenată de Ricardo Sa Pinto va juca pe terenul lui Oostende, iar Antwerp o va întâlni în deplasare pe Anderlecht, formaţie la care este legitimat Alex Chipciu.
Lider este FC Bruges, 64 de puncte, urmată de Anderlecht, 52 puncte, şi Charleroi, 51 puncte. Royal Excel Mouscron, echipa lui Dorin Rotariu, până de curând antrenată de Mircea Rednic, se află pe 14, cu 30 puncte.
Etichete: standard liege , razvan marin , razvan marin pase de gol , razvan marin assist , razvan marin echipa etapei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...