Exclusiv Răzvan Marin, impresionat de ce a găsit la Standard: "Aveam tot ce-mi trebuia, acum am și mai multe"
17.02.2017, 10:48Răzvan Marin s-a acomodat imediat la noua sa echipă și a evoluat deja în 5 partide pentru Standard Liege. Fostul mijlocaș al Viitorului a reușit deja un assist în tricoul belgienilor și speră să spargă cât mai repede gheața și să marcheze primul său gol pentru formația care a plătit în schimbul său aproape 2.000.000 de euro.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tânărul internațional român a recunoscut că a fost impresionat de tot ce a găsit în Belgia și e convins că va deveni în scurt timp unul din oamenii de bază ai formației belgiene. Mijlocașul cotat la două milioane de euro de site-urile de specialitate și a fost deja o dată în "Echipa etapei" din Belgia.
"M-am acomodat foarte bine, colegii m-au primit cum trebuie și sper să joc și eu cât mai mult și să mă impun aici. Este cu totul altceva aici decât în România. La Academie aveam tot ce ne trebuia, dar aici am găsit și mai multe lucruri. Probabil asta face diferența. Acum, totul depinde numai de noi (nr. jucătorii plecați de la Viitorul în străinătate). Domnul Hagi ne-a ajutat cât a putut și depinde de fiecare de noi în parte. Am debutat la două zile după transfer, am jucat apoi titular. Cred că, ușor, ușor, va fi din ce în ce mai bine pentru mine. Sper să vină și golul cât mai repede" a declarat fostul mijlocaș al Viitorului într-o intervenție telefonică la Digi Sport Matinal.
Deși a părăsit formația lui Gică Hagi, Răzvan Marin urmărește în continuare meciurile Viitorului. Le ține pumnii foștilor săi colegi în lupta la titlu din Liga 1 și așteaptă o medalie de campion la sfârșitul sezonului. Florinel Coman (18 ani) este fotbalistul momentului pentru echipa lui Gică Hagi. Atacantul a marcat trei goluri în 10 zile, în două competiții diferite, în Liga 1 și Youth League.
"Urmăresc în continuare meciurile Viitorului. Chiar am urmărit meciul contra celor de la Pandurii. Mi-a plăcut cum au jucat în prima repriză. Florinel Coman demonstrează că e un jucător foarte bun, talentat și merită să ajungă undeva departe. Dacă muncește în continuare și va fi serios, sunt sigur că va reuși" a încheiat Răzvan Marin.
Etichete: viitorul , standard liege , razvan marin , florinel coman , razvan marin standard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...