Oferte pe bandă pentru Stanciu. "E idolul tribunelor! Nu poate fi rezervă de lux!"
07.11.2017, 22:57Nicușor Stanciu nu mai are răbdare cu șefii și antrenorul lui Anderlecht, iar fostul stelist pare tot mai aproape de o despărțire de belgieni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
ÎN DIRECT la Digi Sport Special, Ana Maria Prodan a vorbit pe larg despre situația complicată a lui Stanciu, dar a dezvăluit și ce variante de transfer are acesta, în cazul în care se va ajunge la o despărțire de Anderlecht.
"Am stat puțin de vorbă. Am vorbit și cu președintele clubului, și cu managerul general. Au avut o discuție și cu antrenorul înaintea mea. Este jucător netransferabil, nici împrumut nu vor să-l dea. Este idolul tribunelor, este un jucător foarte important pentru ei.
Au schimbat trei antrenori, fiecare având o viziune diferită de joc. A rămas ca antrenorul să facă o evaluare când se va întoarce de la lot și până la finalul lui decembrie vom ști dacă se va baza pe el sau va juca zece minute pe finalul meciului. În acest caz, le-am spus că nu va rămâne acolo. Ori va pleca împrumut cu opțiune de cumpărare, ori să ne spună o sumă pentru care poate fi transferat.
Eu cu Nicu vorbesc întotdeauna. Declarațiile au fost tot timpul pertinente, nu cred că au fost jignitoare la adresa clubului. Trebuie să pui puțină presiune pe cei care conduc, pentru că Stanciu este o perlă a României și nu poate să piardă echipa națională și să fie rezervă de lux la Anderlecht", a spus Ana Maria Prodan, la Digi Sport Special.
Dorit în Turcia și în Emirate: "Avem variante. Nu vine în România!"
Nicolae Stanciu nu duce lipsă de oferte, iar Ana Maria Prodan a vorbit despre eventuale variante de transfer, dacă fostul stelist nu va mai continua în tricoul lui Anderlecht.
"Bineînțeles, sunt oferte pentru Stanciu. Eu am anunțat clubul că este un interes din Turcia, că este un interes din Emirate. Am spus că avem variante, dar în momentul în care ni s-a spus că este un jucător netransferabil... atunci când el nu este un jucător de bază și nimeni nu își face lotul în funcție de Stanciu, avem o problemă. Nu vine în România sub nicio formă!", a fost mesajul tranșant transmis de agentul jucătorului.
Nicolae Stanciu a ajuns la Anderlecht în vara lui 2016, de la FCSB, în schimbul sumei de 9,8 milioane de euro, bonusuri incluse. Deși a fost cel mai scump transfer din istoria campioanei Belgiei, nu a reușit să se impună, iar în ultima perioadă a fost mai mult rezervă.
52 de meciuri, 9 goluri și 10 pase de gol are Stanciu în tricoul celor de la Anderlecht
5,5 milioane de euro este cota de piață a lui Stanciu, conform transfermarkt.com
Etichete: stanciu transfer , stanciu anderlecht , stanciu belgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...