Mircea Rednic, demis de Mouscron: "Ne-a arătat că nu mai e implicat"
14.02.2018, 12:03Mircea Rednic a fost demis de la Mouscron după numai un an şi trei luni pe banca belgienilor. Ultimele critici la adresa conducerii i-au semnat sentinţa românului, care a salvat-o sezonul trecut pe Royal Excel Mouscron de la retrogradare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mouscron se află în acest moment pe locul 12, cu 29 de puncte, opt deasupra unicului loc retrogradabil, ocupat de Eupen.
"După ce a reușit să mențină clubul în prima ligă și a avut un start de sezon excelent, rezultatele lui Rednic nu au mai fost cele doirte. Cu doar 13 puncte obținute în ultimele 18 meciuri, conducerea a trebuit să reacționeze. Mai ales că în ultimele declarații, Mircea Rednic ne-a arătat că nu mai este implicat în proiectul nostru. Clubul nostru este ambițios, dar nu cu orice preț. Îi mulţumim lui Rednic pentru cele 15 luni petrecute aici şi îi urăm succes pentru restul carierei", a fost comunicatul de presă în care belgienii au anunţat despărţirea de Rednic.
Antrenorul în vârstă de 55 de ani criticase în presa belgiană politica şefilor lui Mouscron.
"Când vezi bugetul lui Standard şi cel al lui Mouscron, e o diferenţă incredibilă. Noi nici măcar n-am avut buget de transferuri. La Dinamo eram cam în aceeaşi situaţie. Clubul era în insolvenţă. Salariile nu puteau depăşi un anumit nivel şi nu se puteau face transferuri. Aşa că sunt puţin obişnuit să lucrez în aceste condiţii", a declarat Rednic.
Etichete: mircea rednic , rednic mouscron , rednic demis mouscron , rednic concediat mouscron , rednic concediat belgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...