Michel Preud'homme a explicat de ce Denis Drăguș nu este folosit la Standard Liege
02.10.2019, 18:52Denis Drăguș este din vară jucătorul lui Standard Liege. Fostul atacant al Viitorului a apucat să joace la noua sa echipă doar 4 minute, în partida cu Anderlecht (0-1). Denis Drăguș a fost nominalizat la trofeul Golden Boy.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul lui Standard, Michel Preud'homme, a vorbit despre jucătorul român de 20 de ani. "Este un talent care are foarte multe calităţi individuale şi trebuie să-l învăţăm să le folosească în cadrul colectivului nostru. Trebuie lăsat în pace şi lăsat să crească. Sunt convins că vom reuşi asta.
Din păcate, nu pot să trec pe toată lumea pe foaia de joc la fiecare meci. Pot să-l trec pe Drăguş, însă atunci ar trebui să-i las pe dinafară pe Limbombe, Lestienne, Carcela sau Mpoku. Deocamdată, el nu e la nivelul acestor jucători", a spus tehnicianul, conform Dernière Heure.
Denis Drăguş nu este în lot pentru meciul de joi cu Arsenal, de la Londra, din Europa League.
Răzvan Marin știe când va fi în formă maximă Denis Drăguș
Răzvan Marin, fostul jucător al celor de la Standard, a dezvăluit că a fost întrebat de antrenorul Michel Preud'homme despre valoarea atacantului plecat de la Viitorul. Mai mult, mijlocașul lui Ajax a anunțat când va atinge internaționalul U21 forma maximă.
"Preud'homme m-a sunat pentru a lua informații despre Drăguș. Îl știam bine de la echipa națională și de la Viitorul. Trebuie să se adapteze și, din ianuarie, îl veți vedea pe adevăratul Drăguș", a spus Marin, citat de La Dernière Heure.
Denis Drăguş a primit un mesaj de la Răzvan Marin
Răzvan Marin, fostul jucător al belgienilor, a fost printre primii care l-au felicitat după ce Denis Drăguș a semnat cu echipa belgiană. Actualul jucător al celor de la Ajax a avut un mesaj și pentru fosta sa echipă.
”Aveți grijă de el!”, le-a transmis Răzvan Marin celor de la Standard, după care a continuat: ”Felicitări și baftă, Denis!”.
Etichete: standard liege , michel preud'homme , denis dragus , antrenor standard liege
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...