Video Meci nebun pentru Boloni în Belgia. 6 goluri, o eliminare și răsturnări de scor
02.04.2018, 20:07Antwerp, echipa antrenată de Ladislau Boloni, a remizat luni pe teren propriu cu Oostende, scor 3-3, în prima etapă din Grupa B a aşa-numitului play-off 2 al campionatului de fotbal al Belgiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Boloni a surprins titularizând doi jucători foarte tineri, Goune Niangadou (20 de ani) şi Laurent Mendy (19 ani), veniţi în iarnă, pe care nu i-a folosit deloc în actuala ediţie de campionat, remarcă site-ul walfoot.be.
Mendy a marcat primul gol al echipei sale, în minutul 36, din penalty, restabilind egalitatea după ce oaspeţii punctaseră prin Joseph Akpala (min. 28). Oostende a trecut din nou în avantaj graţie reuşitei lui Richairo Zivkovic (52), apoi gazdele au înscris de două ori, prin Joaquin Ardaiz (55) şi William Owusu (60). Echipa lui Boloni a rămas în zece oameni în min. 71, când Nader Ghandri a luat al doilea cartonaş galben. Zinho Gano a înscris ultimul gol în min. 88, din penalty.
Printre fotbaliştii utilizaţi luni de Boloni sunt şi alţi tineri, ca Ardaiz, autor al unui gol, în vârstă de 19 ani.
Boloni are un parcurs peste aşteptări cu nou-promovata Antwerp, pe care o pregăteşte din vara anului trecut, echipa ratând de puţin calificarea în play-off-ul pentru locurile 1-6.
În Grupa A a play-off-ului 2, Mouscron, cu mijlocaşul român Dorin Rotariu menajat, s-a impus sâmbătă în deplasare cu 3-0 în faţa lui Lierse. În cea mai mare parte a sezonului, Mouscron a fost pregătită de Mircea Rednic.
În play-off 2 joacă echipele care au încheiat pe locurile 7-15 sezonul regulat din prima divizie şi trei formaţii venite din eşalonul secund (Beerschot-Wilrijk, OHL şi Lierse). Cluburile încep acest play-off cu 0 puncte. Câştigătoarele celor două grupe se vor întâlni în finala play-off-ului 2. Câştigătoarea acestei finale va disputa un baraj împotriva echipei clasate pe locul 4 sau 5 în play-off-ul 1, iar învingătoarea barajului se va califica în turul 2 preliminar al Europa League.
AGERPRES
Etichete: boloni , ladislau boloni , antwerp , oostende , antwerp oostende
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...