Ladislau Boloni, dorit înapoi în Belgia, la nici o săptămână după despărţirea de Panathinaikos
articol scris de Digi Sport17.05.2021, 12:43
Demis de la Panathinaikos Atena, Ladislau Boloni este în prezent liber de contract.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ladislau Bolini are putea reveni în Belgia
Antrenorul român de 68 de ani are şanse importante să revină în Belgia, acolo unde ar putea să preia nou-promovata Seraing, infromează dhnet.be.
RFC Seraing se desparte de antrenorul Emilio Ferrera, în ciuda faptului că acesta a reuşit promovarea, iar Ladislau Boloni se numără printre antrenorii aflaţi pe listă pentru înlocuirea acestuia, alături de Franky Vercauteren şi Michel Preud'homme.
Cu Emilio Ferrera la cârmă, Seraing a revenit în prima ligă din Belgia după o pauză de 25 de ani, în urma rezultatelor de la baraj: 1-1 acasă şi 5-2 în deplasare, cu Waasland-Beveren. În ciuda acestui succes, tehnicianul nu va mai continua pe banca nou-promovatei.
Conducerea celor de la Seraing nu a dorit să comenteze informaţiile apărute în presa din Belgia.
"Nu vorbim despre Ladislau Boloni, Michel Preud'homme sau alţii în acest moment. Avem un antrenor sub contract. În ziua când acest lucru nu va mai fi, voi vedea...", a declarat preşedintele Mario Franchi.
Ladislau Boloni a mai antrenat de 3 ori în Belgia
Dacă ar prelua-o pe Seraing, pentru Ladislau Boloni ar fi cea de-a patra experienţă în Belgia. Tehnicianul român le-a mai pregătit până acum pe Standard Liege, Antwerp şi Gent.
Boloni s-a despărţit de Panathinaikos Atena pe 11 mai, după ce preluase formaţia din Grecia pe 19 octombrie 2020.
Etichete: ladislau boloni , panathinaikos , seraing
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...