Boloni a fost convins repede de proiectul belgienilor: "E o aventură care necesită curaj. Am spus imediat da"
17.06.2017, 10:19Ladislau Boloni a semnat un contract pe două sezoane și este noul antrenor al clubului Royal Antwerp. Antrenorul român a povestit pentru presa din Belgia cum au decurs negocierile cu noua sa echipă și a dezvăluit că nu a avut nevoie de prea mult timp de gândire.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Cred că acum 4-5 zile am fost sunat prima dată. Tundeam gazonul în grădină și am avut noroc. Telefonul a sunat exact în momentul în care s-a oprit mașina de tuns iarbă, altfel cine știe, poate nici nu-l auzeam. Luciano D'Onofrio m-a întrebat dacă vreau să antrenez la Antwerp și am spus imediat că da" a declarat antrenorul român.
Lucien D'Onofrio a fost recent numit director sportiv şi vicepreşedinte al nou-promovatei. D'Onofrio este cel care l-a adus pe Boloni la Standard Liege în vara lui 2008. Tehnicianul a reuşit un an mai târziu câştigarea titlului de campioană şi calificarea în Liga Campionilor, dar a fost demis în februarie 2010.
"Orice antrenor spune atunci când e prezentat că se simte onorat și foarte mulțumit, iar eu nu pot să fac notă discordantă. Acest proiect este o aventură care necesită curaj și agresivitate și asta mi-a plăcut. Nu a trebuit să aștept mult ca să iau o decizie. Sunt pregătit. De asemenea, orașul este foarte frumos. Sunt mulţumit că am ales acastă echipă și că pot participa la acest proiect" a mai spus Boloni.
Boloni, 64 de ani, a fost selecţioner al naţionalei României (2000-2001) şi a antrenat echipe ca Sporting Lisabona (2001-2003), Rennes (2003-2006) AS Monaco (2006), RC Lens (2011) sau PAOK Salonic (2011-2012). În ultimii ani, el a antrenat în Qatar, pe Al-Khor (între 2012 şi 2015), şi în Arabia Saudită, pe Al-Ittihad (iulie-noiembrie 2015). Cu Sporting Lisabona el a reuşit eventul în 2002.
Ca jucător, românul, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti în 1986, a evoluat în Belgia la Racing Jet în perioada 1988-1989.
Antwerp, de patru ori campioană a Belgiei (ultima oară în 1957), a jucat finala Cupei Cupelor în 1993 (1-3 cu Parma), după ce în acel sezon a trecut în sferturi de finală de Steaua (0-0 acasă, 1-1 în deplasare).
În Belgia mai antrenează un român, Mircea Rednic, tehnicianul lui Excel Mouscron.
Anderlecht Bruxelles, echipa fotbaliştilor români Alex Chipciu şi Nicolae Stanciu, va juca pe terenul nou-promovatei Antwerp în prima etapă a ediţiei 2017-2018 a campionatului Belgiei, pe 28 iulie.
Etichete: ladislau boloni , boloni antwerp , prezentare boloni antwerp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...