Video Anderlecht - Westerlo 1-2. Eşec incredibil pentru Stanciu şi Chipciu, titulari contra ultimei clasate
25.09.2016, 23:17Anderlecht, echipa românilor Chipciu și Stanciu, a suferit prima înfrângere a sezonului, 1-2 cu ultima clasată din Belgia, Westerlo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu cei doi foști steliști titulari, gruparea din Bruxelles spera să-și prelungească seria de patru victorii consecutive în toate competițiile și să rămână la un punct de liderul Zulte Waregem.
Singura echipă fără succes în actuala stagiune din Belgia, Westerlo, a deschis scorul în minutul 63 prin fostul jucător al lui Anderlecht, Heylen.
Gazdele au egalat în minutul 83 prin Sofiane Hanni, aflat la a treia reușită a sezonului. Westerlo a dat însă lovitura imediat prin Rommens după o fază controversată.
Arbitrul a validat golul oaspeților la semnalizarea asistentului, deși nu se vede clar că mingea trece de linia porții.
Stanciu a fost schimbat în minutul 88, dar Anderlecht nu a putut evita primul eșec de acasă în fața lui Westerlo după 13 ani, scor 1-2.
UPDATE 22:49 Scor final Anderlecht - Westerlo 1-2. Înfrângere incredibilă pentru echipa lui Stanciu şi Chipciu contra ultimei clasate din Belgia, care avea doar un punct după primele şapte etape şi fusese eliminată din Cupă de o formaţie de ligă inferioară.
UPDATE 22:43 Nicolae Stanciu a fost înlocuit în minutul 88 al partidei, de către Jorn Varncamp.
UPDATE 22:41 Goool Westerlo! Anderlecht - Westerlo 1-2. Incredibil. Oaspeţii au trecut din nou în avantaj, după reuşita lui Rommens, la care portarul gazdelor nu s-a putut opune.
UPDATE 22:39 Goool Anderlecht! Anderlecht - Westerlo 1-1. Hanni a restabilit egalitatea pe Constant Vanden Stock cu un voleu din şapte metri.
UPDATE 22:19 Goool Westerlo! Anderlecht - Westerlo 0-1. Ultima clasată din Belgia dă lovitura la Bruxelles, după lovitura excelentă cu capul a lui Heylen.
UPDATE 22:16 Ocazie Stanciu! Şutul lui Nicolae Stanciu de la 22 de metri a ocolit de puţin poarta lui Westerlo.
UPDATE 22:12 Ratare imensă a gazdelor. Diego Capel nu a nimerit poarta lui Westerlo deşi se afla în careul mic al oaspeţilor.
UPDATE 21:55 Anderlecht a avut opt şuturi, trei dintre ele pe poartă, în timp ce Westerlo a tras de cinci ori spre poarta gazdelor, o dată pe poartă. 65 % - 35 % a fost raportul posesiei, în favoarea lui Anderlecht.
Anderlecht are trei victorii consecutive contra lui Westerlo, în fața căreia n-a mai pierdut în campionat din 2011. Deși este singura echipă neînvinsă din Belgia, gruparea din Bruxelles se află pe locul 2 în clasament. Adversara e ultima în ierarhie, cu un singur punct după șapte etape.
AICI POȚI URMĂRI PARTIDA DINTRE ANDERLECHT ȘI WESTERLO
UPDATE 20:30: Echipa de start a lui Anderlecht (4-4-2): De Roef - Spajic, Mbodji, Nuytinck, Acheampong - Hanni, Dendoncker, Stanciu, Chipciu - Harbaoui, Teodorczyk
Nicolae Stanciu şi Alex Chipciu sunt anunţaţi titulari de presa belgiană în partida pe care Anderlecht o va disputa în această seară, în direct pe Digi Sport 3 şi LIVE VIDEO pe digisport.ro, de la ora 21:00, pe teren propriu, în compania lui Westerlo.
Formaţia din Bruxelles are de îndeplinit, cel puţin pe hârtie, o simplă formalitate, adversara aflându-se pe ultimul loc, cu un singur punct obţinut în 7 partide. Se anunţă aşadar un festival ofensiv pentru gazde, care au în cei doi foşti stelişti "arme de atac" importante.
Victoria este absolut necesară pentru Anderlecht, pentru a rămâne în plasa liderului Zulte Waregem, care, aseară, a obţinut un nou succes, 3-2 în deplasarea de la Mechelen.
Pentru Stanciu în special partida va fi una încărcată de emoţie, în condiţiile în care lovitura de start a partidei va fi dată de Ahmed Hassan. Egipteanul de 41 de ani, care a impresionat la finalul deceniului trecut în tricoul belgienilor, se asemâna extrem de mult cu internaţionalul nostru; destui îl consideră deja pe Stanciu un urmaş al fostului idol.
Scandal la Anderlecht
Nu toate lucrurile sunt însă roz pentru echipa celor doi români. Olivier Deschacht este suspectat pentru pariuri ilegale. Jucătorul ar fi mizat sume importante pe meciuri ale echipei sale în sezonul 2014 - 2015, lucru interzis de federaţia belgiană de fotbal. Mai mult, şi procuratura a deschis o anchetă şi, dacă va fi găsit vinovat, veteranul grupării de pe Constant van den Stock riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi o amenda de la 600 la 600.000 de euro.
Deocamdată, clubul este alături de Deschacht, o adevărată legendă pentru Anderlecht, mai ales că acesta a negat orice vină, dezvăluind că fratele său a folosit contul de pariuri. Deschacht nu va juca azi pentru Anderlecht în partida transmisă în direct la Digisport 3 de la ora 21.00. Motivul oficial: este bolnav.
Etichete: stanciu , chipciu anderlecht , stanciu anderlecht , stanciu chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...