Atac dur asupra lui Leo Messi: "Știi ce? Asta arată că e egoist!"
articol scris de Digi Sport21.07.2024, 13:53
Scandalul diplomatic dintre Argentina și Franța continuă să stârnească reacții din toată lumea.
Cupa României: Csikszereda - Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
Enzo Fernandez și-a cerut scuze public pentru versurile cântate alături de colegi în autocar, dar mesajul său n-a convins pe nimeni. De asemenea, subsecretarul pentru Sport din Guvernul Argentinei, Julio Garro, l-a pus pe Leo Messi să ofere și el o reacție, dar pentru asta președintele Argentinei a decis să îl dea afară.
Și Carlton Cole i-a cerut lui Lionel Messi să își ceară scuze
O altă persoană care l-a pus pe Messi să facă același lucru a fost Carlton Cole (40 de ani), campion cu Chelsea în Premier League în sezonul 2005/2006.
"Argentina are jucătorul considerat poate cel mai bun care a călcat vreodată pe terenul de fotbal. Trebuie să ne îndreptăm atenția către el și să îi spunem 'Messi, știi ce? Spune ceva. Trebuie să te auzim. Trebuie să vorbești despre asta'.
Pentru că ce s-a întâmplat e mai mult decât Enzo. Messi e omul de bază acolo, e căpitanul. Trebuie să iasă în față și să spună ceva despre acea filmare.
Altfel, e ca și cum nu-i pasă. Nu-i pasă cum mă simt eu, nu-i pasă cum s-au simțit unii colegi de culoare pe care i-a avut în trecut. Pentru mine, asta îmi arată că e egoist. Îl condamn. Pur și simplu, îl condamn pe Messi", a declarat Cole într-un podcast, conform presei britanice.
Ce versuri au cântat jucătorii Argentinei în autocar
"Ei joacă pentru Franța, dar părinții lor sunt din Angola / Mama lor este din Camerun, în timp ce tatăl lor este din Nigeria / Dar în pașaportul lor scrie francez", au fost versurile care au scandalizat lumea fotbalului francez.
De asemenea, un alt vers care s-a auzit pe transmisiunea live a fost "Le place să se culce cu transsexuali", aluzie la o știre falsă care a circulat tot în perioada turneului final din Qatar.
La acel moment s-a scris despre căpitanul Franței, Kylian Mbappe, că ar fi început o relație cu Ines Rau, un model transsexual francez cunoscut la nivel internațional.
Galerie Foto
Etichete: leo messi , franta , argentina , lionel messi , carlton cole
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a jurat răzbunare pentru atacul cu dronă asupra Universității forțelor...