Anunțul făcut în direct, după ce Răzvan Lucescu a ajuns pe lista unei echipe de tradiție din Europa
articol scris de Digi Sport22.05.2024, 17:37
Răzvan Lucescu (55 de ani) a avut un sezon extraordinar la PAOK, echipă căreia i-a adus titlul după 5 ani de așteptare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Din acest motiv, cei de la Beșiktaș s-au arătat interesați de serviciile sale, iar românul se numără printre variante. Pe lista inițială se mai aflau Jose Mourinho și Thomas Tuchel, iar acum există concurență și mai mare pentru post.
Galerie Foto
Răzvan Lucescu, alături de alți 4 antrenori pe lista lui Beșiktaș
Jurnalistul Furkan Yildiz a anunțat, în direct la o emisiune din Turcia, că lista lui Beșiktaș s-a extins.
Tuchel, care cel mai probabil a refuzat, nu mai este o opțiune, dar în schimb au fost adăugați Hansi Flick, Nuri Șahin și Sergen Yalcin. În total, cu Lucescu și Mourinho, Beșiktaș are 5 antrenori pe listă în acest moment.
Flick e liber de contract după ce a fost înlăturat de la selecționata Germaniei, Mourinho la fel după aventura de la AS Roma, Șahin e secund la Borussia Dortmund, iar Yalcin o antrenează în prezent pe Antalyaspor, dar anterior a ocupat chiar banca lui Beșiktaș.
Beșiktaș, sezon dezamăgitor în Turcia
Unul dintre cluburile de tradiție din fotbalul turc, Beșiktaș a avut rezultate modeste în sezonul actual, care încă nu s-a încheiat în Super Lig.
Cu o etapă înainte de final, Beșiktaș e pe locul 5 și speră să urce un loc, pentru a juca în Conference League.
În cazul în care termină la egalitate de puncte cu Bașakșehir, Beșiktaș are avantajul rezultatelor din meciurile directe, astfel că va termina pe 4.
Etichete: jose mourinho , razvan lucescu , besiktas , paok , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...