Andres Iniesta a reacționat, după ce Fiscul i-a cerut să plătească 3,5 milioane de euro
articol scris de Digi Sport24.03.2024, 16:49
Andres Iniesta (39 de ani) a reacționat, după ce Fiscul japonez i-a cerut să achite o sumă imensă de bani.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Spaniolul este unul dintre fotbaliştii străini care au jucat la echipe din Japonia şi cărora Agenţia Fiscală le cere diferite sume pentru că nu şi-au respectat corect obligaţiile fiscale.
Andres Iniesta: ”Venitul din acea perioadă este supus dublei impuneri”
Astfel, lui Andres Iniesta i se cere să achite 580 de milioane de yeni japonezi (aproximativ 3,5 milioane de euro), care reprezintă neplata unor impozite datorate statului pentru că nu şi-a declarat în mod corespunzător veniturile pe timpul şederii sale.
Totuși, marele fotbalist spaniol se apără și susține că și-a achitat aceste venituri în Spania.
”În cursul exercițiului financiar 2018, mi-am declarat veniturile din întreaga lume la autorităţile fiscale din Spania
Autorităţile fiscale japoneze au iniţiat o investigaţie axată pe statutul meu de rezident în conformitate cu normele fiscale şi au ajuns la concluzia că am fost rezident (în Japonia) pentru o parte din 2018.
Drept urmare, venitul din acea perioadă este supus dublei impuneri”, a spus Andres Iniesta, citat de news.ro.
Autorităţile japoneze consideră că Andres Iniesta era din punct de vedere fiscal rezident în Japonia, pentru că locuia în acea perioadă cu familia la Kobe, fiind şi ambasador cultural al oraşului.
Ceilalţi doi fotbalişti sunt sud-coreeanul Jin-hyeon Kim, portarul echipei Cereza Osaka, care are de plătit 700 de milioane de yeni (echivalentul a 4,2 milioane de euro), atacantul brazilian Anderson Patric Aguiar Oliveira, jucătorul echipei Nagoya Grampus, care are avea de achitat 600 de milioane de yeni (3,6 milioane de euro).
Iniesta, care va împlini 40 de ani pe 11 mai, a disputat 723 de meciuri pentru FC Barcelona, înainte de a pleca la echipa japoneză Vissel Kobe, pentru care a evoluat de 134 de ori. În vara anului trecut, el a semnat cu Emirates FC, din campionatul Emiratelor Arabe Unite.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Andres Iniesta, potrivit Transfermarkt
- Andres Iniesta a câștigat 3 trofee alături de Vissel Kobe, printre care și titlul de campioană în anul 2023
Etichete: japonia , fisc , andres iniesta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...