America de Sud îl susţine pe Gianni Infantino în cursa pentru preşedinţia FIFA
28.01.2016, 17:56Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) a confirmat, joi, că cei 10 membri ai săi îl vor susţine pe candidatul Gianni Infantino, secretar general al UEFA, la alegerile pentru preşedinţia FIFA, care se vor desfăşura pe 26 februarie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Comitetul executiv al CONMEBOL a decis în unanimitate să susţină candidatura şi planul de activitate al candidatului Gianni Infantino la preşedinţia FIFA, se arată într-un comunicat.
Gianni Infantino şi Prinţul Ali Bin Al Hussein al Iordaniei şi-au prezentat strategia de reformare a FIFA la Congresul CONMEBOL de acum câteva zile, care l-a votat ca preşedinte pe paraguayanul Alejandro Dominguez.
Precedenţii preşedinţi, Juan Angel Napout, Nicolas Leoz şi Eugenio Figueredo, sunt acuzaţi de procurorii americani de diverse delicte de corupţie şi spălare de bani.
Comisia electorală a FIFA a admis oficial cinci candidaturi pentru alegerile din 26 februarie de la Zurich: şeicul Salman Bin Ebrahim Al Khalifa din Bahrain, 50 ani, preşedintele Confederaţiei asiatice, omul de afaceri sud-african Tokyo Sexwale, 62 ani, prinţul Ali Bin Al Hussein al Iordaniei, 40 ani, fost vicepreşedinte al FIFA, francezul Jerome Champagne, 57 ani, fost secretar general adjunct al FIFA, şi italo-elveţianul Gianni Infantino, 45 ani, secretar general UEFA.
Pe lângă America de Sud, Infantino are şi sprijinul Americii Centrale. De asemenea, oficialul UEFA este susţinut de FRF în cursa pentru înlocuirea lui Sepp Blatter.
AGERPRES
Etichete: presedintia fifa , conmebol , gianni infantino , alegeri fifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...