Exclusiv Am aflat cât valorează brandul Rapidului! Prețul e de peste 141 de ori mai mic decât în cazul Stelei
28.08.2017, 06:14S-a încheiat evaluarea brandului clubului Rapid! Numele echipei istorice, culorile, cele 5 sigle și palmaresul, cu 23 de trofee, și-au aflat valoarea: 406.000 de euro. Suma reprezintă prețul de pornire stabilit pentru licitația în urma căreia va fi preluat întregul patrimoniu al clubului care a activat din 1923 până în 2016 și care acum este cu încă un pas mai aproape de adevărata renaștere.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Aceasta este suma, nu știu dacă este mare sau mică. E clar, însă, că valoarea sentimentală a brandului Rapid este mult, mult mai mare. Așa cum am zis inițial, sper ca, până la finalul lunii septembrie, cel mult începutul lunii octombrie, să reușim să organizăm licitația", a declarat lichidatorul Mihai Florea, în exclusivitate pentru Digi Sport.
"La licitaţie o să scoatem atât marca, cât şi palmaresul, tot ce e legat de istoria Rapidului. Dacă e cineva care a cumpărat palmaresul, marca, culorile, palmaresul, istoria, normal ar avea 10-15.000 de spectatori la fiecare meci", spunea Mihai Florea, în mai 2017.
Cele 23 de trofee din palmaresul Rapidului:
3 titluri de campioană a României (1967, 1999, 2003)
13 Cupe ale României (1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941, 1942, 1972, 1975, 1998, 2002, 2006, 2007)
4 Supercupe ale României (1999, 2002, 2003, 2007)
O Cupă a Ligii (1994)
Două Cupe Balcanice (1965, 1966)
Cele 5 sigle din patrimoniul Rapidului
Galerie Foto
Brandul FC Argeș (două titluri de campioană a României) a fost evaluat la 23.000 de euro. De la această sumă a pornit licitația în urma căreia Primăria Pitești a preluat brandul FC Argeş cu 660.000 de lei (aproximativ 143.800 de euro), apoi l-a cedat echipei SCM Pitești, devenită, astfel, continuatoarea de drept a clubului legendarului Nicolae Dobrin. Redenumită FC Argeș, echipa joacă în acest sezon în Liga a 2-a.
Brandul Steaua - 57,3 milioane de euro
În februarie 2016, la cererea Armatei, brandul Steaua a fost evaluat la 57,3 milioane de euro, iar de atunci a căpătat alte proporții și conflictul dintre Ministerul Apărării Naționale și Gigi Becali, patronul echipei pe care demersul Armatei a forțat-o să își schimbe denumirea în FCSB.
La Steaua, în schimb, nu este vorba de o licitație. Clubul Sportiv al Armatei deține brandul și are propria echipă de fotbal, cu Marius Lăcătuș director tehnic, Ștefan Iovan director sportiv și Ion Ion antrenor principal. Formația este înscrisă în campionat din Liga a 4-a, acolo unde se află și alte echipe de tradiție care au luat-o de jos: Dinamo, Sportul Studențesc, Venus, Carmen București.
Tot acolo se află și Academia Rapid, care care a obţinut dreptul de folosinţă a mărcii, culorilor şi siglei FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA - aflată în lichidare - și unde Daniel Niculae ocupă funcția de preşedinte, Daniel Pancu, director tehnic, iar Constantin Schumacher - antrenor principal.
Rămâne de văzut care va fi data la care va fi fixată licitația pentru preluarea brandului Rapid și dacă la ea se vor înscrie entitățile care și-au anunțat interesul pentru preluarea mărcii, printre care se numără Primăria Sectorului 1, care a pus umărul la înființarea echipei Academia Rapid, sau conducătorii de la FC Voluntari, care nu o dată și-au manifestat interesul pentru o fuziune prin care să readucă istorica echipă giuleșteană pe prima scenă a fotbalului românesc.
Etichete: evaluare rapid , brand rapid , marca rapid , exclusiv marca rapid , evaluare marca rapid , evaluare rapid bucuresti , evaluare marca brand rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...