Alexa știe cine este de vină pentru falimentul Rapidului. ”Îmi pare rău, dar mă așteptam!”
14.12.2016, 20:07Zi neagră pentru întreaga suflare rapidistă. Curtea de Apel a respins suspendarea falimentului, astfel că echipa din Giulești a dispărut. Dan Alexa, actualul antrenor al celor de la ASA Târgu Mureș, a fost ultimul antrenor al Rapidului, înainte de dispariție.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sub comanda lui Alexa (37 de ani), Rapid a reușit promovarea din Liga a 2-a, dar apoi a fost declarat falimentul și clubul a fost dizolvat, fără să mai aibă drept de participare în vreun eșalon.
"Îmi pare rău pentru tot ceea ce înseamnă Rapid. Îmi pare rău pentru suporteri, pentru momentele extraordinare trăite acolo și îmi pare rău de istoria incredibilă a acestui club.
Sincer, mă așteptam să se întâmple. Valerii Moraru nu știu cât a vrut sau cât a putut să ajute clubul ăsta. Nu-l vedeam să salveze clubul, nu avea forța de a salva Rapidul. A făcut greșeli, iar atunci când trebuiau făcute plăți, nu se putea", a declarat Dan Alexa, pentru Digi Sport.
După cum se ştie, pentru a evita dispariţia definitivă a spiritului Rapidului, în acest moment în Liga a 5-a activează două echipe care se vor continuatoare ale brandului înfiinţat în 1923. E vorba despre AFC Rapid şi despre Mişcarea CFR. Şi unii şi ceilalţi au susţinut că, dacă actualul Rapid va exista în continuare, echipele înscrise la Asociaţia Municipală Bucureşti se vor retrage.
Etichete: rapid faliment , dan alexa rapid , rapid curtea de apel , rapid situatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...