Alex Mitriță la PAOK | Cât va încasa New York City și ce salariu va primi internaționalul român la echipa lui Răzvan Lucescu
articol scris de Digi Sport25.08.2021, 12:44
Alexandru Mitriță (26 de ani) va semna cu PAOK Salonic și nu cu Universitatea Craiova, echipa patronată de nașul lui, Mihai Rotaru.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Răzvan Lucescu îi oferă un salariu de 50.000 de euro pe lună pentru a-l aduce la Salonic de la New York City. Adică 600.000 de euro pentru un sezon. Americanii se vor alege și ei cu ceva în urma împrumutului pentru un sezon.
Mitriță, ademenit cu un salariu impresionant la PAOK
Formația din New York va primi 500.000 de euro pentru ca Mitriță să joace la PAOK până la finalul acestui sezon, anunță GSP.ro.
În ultima stagiune, Alex Mitriță a bifat 30 de apariții pentru Al-Ahly, unde a fost antrenat, timp de 11 jocuri, și de Laurențiu Reghecampf. În tricoul clubului saudit, fotbalistul de 26 de ani a marcat de patru ori și a oferit cinci pase decisive.
Universitatea Craiova l-a vândut pe Alex Mitriță în februarie 2019, la New York City FC, pentru 8 milioane de euro. Fotbalistul s-a dovedit a fi o afacere de succes pentru clubul oltean, care îl cumpărase de la Pescara, cu un an înainte, pentru 730.000 de euro.
Răzvan Lucescu l-ar fi convins pe Alex Mitriță să vină la PAOK
”Cei de la PAOK așteaptă răspunsul celor de la New York City FC în privința lui Alexandru Mitriță. Mijlocașul de bandă are o ofertă și de la Universitatea Craiova, echipa din orașul în care s-a născut, dar ar prefera pe PAOK.
Un rol important îl are antrenorul Răzvan Lucescu care a vorbit mereu cu jucătorul pentru a parafa împrumutul la Salonic”, scriu cei de la sport24.gr.
Etichete: razvan lucescu , universitatea craiova , paok salonic , alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...